Gyor, bătută după patru ani și jumătate în Ungaria! Barbosa, show în Germania
Primul meci important al sezonului 2013-2014 din handbalul feminin s-a disputat în Ungaria, chiar în prima etapă. Combatante, Ferencvaros și Gyor, cele mai importante grupări din întrecerea maghiară. Fără Gorbicz – accidentată și Lekic, ajunsă la Vardar Skopje, dar cu muntenegreanca Bulatovic în echipă după transferul de la Oltchim, Gyor pornea și înaintea acestei partide ca mare favorită. Formația din Budapesta a jucat însă ca în Liga Campionilor, iar la final a furnizat prima surpriză a sezonului: 20-17. Revenită după o accidentare care a ținut-o departe de teren câteva luni, Tomori a fost principala marcatoare a meciului, cu 7 goluri. De partea cealaltă, Katarina Bulatovic a înscris cele mai multe goluri pentru Gyor – 5. Aceasta a fost prima înfrângere a formației din Gyor în Ungaria, după o perioadă de incvincibilitate de aproximativ patru ani și jumătate. Primul lider al campionatului maghiar este Erd, care s-a impus cu 35-22 în fața nou-promovatei Eger.
Barbosa, debut cu 10 goluri pentru trupa lui Herbert Muller
Dacă Bulatovic a debutat cu stângul la noua sa echipă, în schimb, o altă fostă „chimistă”, Alexandrina Barbosa, și-a făcut numărul pentru Thuringer, în prima partidă oficială disputată în campionatul Germaniei. În prima etapă din Bundesliga, trupa lui Herbert Muller s-a impus cu 35-22 în fața nou-promovatei Bietigheim, aproape 30% din goluri fiind înscrise de Alexandrina Barbosa (10 goluri). Portugheza a renunțat la o parte din bani pentru a ajunge sub comnada lui Herbert Muller, antrenor care a insistat pentru acest transfer. Jucătoarea a și declarat, de altfel, că la noua sa echipă se simte mult mai bine de cât la Oltchim, trimițând câteva săgeți către Jakob Vestergaard, care nu i-ar fi acordat suficientă încredere în sezonul trecut. Alte rezultate importante din campionatul Germaniei, etapa 1: Buxtehuder – Goppingen 32-23, Bensheim Auerbach – Leipzig 19-28, Leverkusen – Oldenburg 25-33.