HANDBAL Liga Campionilor | Minaur – Motor Zaporojie 35-30. Nikola Eklemovic a revenit cu victorie la formația din Baia Mare

Minaur a obținut prima victorie din istoria clubului în grupele Ligii Campionilor, după ce a câștigat cu 35-30 partida de pe teren propriu cu Motor Zaporojie. Succesul a coincis cu reîntoarcerea lui Nikola Eklemovic la echipă, acum din postura de manager. Idolul tribunelor din Baia Mare în sezonul trecut a stat, de altfel, pe banca tehnică, alături de antrenorul Lars Walther.

De altfel, revenirea lui Eklemovic la Minaur a descătușat o echipă aflată în mare suferință după primele săptămâni de competiție, în special din punct de vedere al rezultatelor. 

Cu o altă atitudine încă din startul jocului, Baia Mare a preluat controlul încă după primele minute, iar după numai 5 minute conducea cu 9-4. Tamas Ivancsik a făcut cel mai bun meci al său de la transferul la Minaur, reușind să marcheze aproape la fiecare acțiune. Extrema dreaptă a jucat constant bine atât în prima repriză (6 goluri), cât și în partea secundă. Partida a încheiat-o cu un număr de goluri mai rar și pentru jucător  – 11.

Tot în fața celor de la Zaporojie au ieșit în evidență și cei doi jucători proveniți chiar de la campioana Europei, Inal Aflitulin și Ostroushko. Ambii au reușit să facă diferența de la distanță în momentele importante.

Victoria echipei Minaur nu a stat în niciun moment sub semnul întrebării, gazdele având în partea secundă și 7 goluri diferență (scor 32-25). La final, campioana României a obținut primele 2 puncte în Grupa D a Ligii Campionilor, dar și mai important pare să-și fi recâștigat încrederea în forțele proprii. 


UPDATE Nikola Eklemovic a revenit la Minaur Baia Mare, chiar înaintea partidei cu Motor Zaporojie. Jucătorul cu care formația maramureșeană a câștigat titlul în primăvară a fost inclus în staff-ul tehnic și stă chiar pe bancă, alături de antrenorul danez Lars Walther.


  • Minaur Baia Mare susține, duminică, de la ora 18:00, primul meci pe teren propriu în grupele Ligii Campionilor. Partida ar fi trebuit să fie un motiv de sărbătoare pentru băimăreni, însă după începutul sub așteptări al echipei din acest sezon, euforia s-a mai domolit.

Nicio campioană en-titre a României nu a început atât de slab Liga Națională în ultimul deceniu. Minaur Baia Mare a ratat startul sezonului 2015-2016, problemele financiare din sânul echipei afectând evoluția pe toate fronturile, Liga Națională, Liga Campionilor și Supercupa României, chiar dacă în acest ultim caz formația băimăreană a câștigat la aruncările de la 7 metri trofeul. Și în respectiva partidă, cu Energia Tg. Jiu, campioana a suferit destul.

În cele aproximativ 6 săptămâni de când a debutat oficial în acest sezon, Minaur a disputat 8 partide și a înregistrat un singur succes în timpul regulamentar, cu Politehnica Timișoara (Liga Națională), ceea ce înseamnă un procentaj al reușitelor de numai 12,5%. Cifra este cu siguranță mult sub pretențiile fanilor băimăreni, care și-au imaginat altceva pentru acest sezon. 

Deocamdată nimic nu este pierdut, indiferent că vorbim despre Liga Națională sau Liga Campionilor. În primul caz, sistemul de desfășurare al competiției îi permite să revine, chiar dacă în acest moment Baia Mare ocupă doar locul 11! În Europa, campioana României a susținut o singură partidă, cu Skjern, pe care a pierdut-o „onorabil”, având în vedere tot ce a realizat echipa în acest sezon, cu 32-28.

Lucrurile vor începe însă să capete un caracter decisiv, chiar de la primul meci susținut de Minaur în Liga Campionilor, cel cu Motor Zaporojie (duminică, ora 18:00). Baia Mare se poate redresa cu un rezultat pozitiv, care o va ajuta în primul rând să câștige la capitolul moral. În ultimele zile, Baia Mare a arătat ca o echipă care nu își mai ține în frâu emoțiile, nervii, lucru care a costat-o inclusiv 3 puncte în partida cu nou-promovata CSM Ploiești, desfășurată la mijlocul acestei săptămâni.

Un succes îi va permite Minaurului să facă calcule în Grupa D a Ligii Campionilor, dar să dea un restart și în Liga Națională. La mijlocul săptămânii viitoare, campioana României va juca cu Turda pe teren propriu, echipă clasată pe locul 8 și care se află deja la patru puncte distanță. În teorie, lucrurile se pot redresa ușor, practic rămâne de văzut cum va gestiona conducerea clubului nemulțumirile din cadrul lotului, cauzate de restanțele financiare.

În ceea ce privește echipa pentru jocul cu Motor Zaporojie, Minaur a făcut o schimbare. În lot a intrat Ostroushko, dar nu mai este inclus Karacic.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 27 09. 2015, 19:43
Actualizat: 30 09. 2015, 13:08