Minaur Baia Mare a pierdut cu 32-28 în fața echipei Skjern (Danemarca), în primul meci din istoria clubului jucat în grupele Ligii Campionilor. Parzida s-a desfășurat în cadrul Grupei D, în care s-au mai înregistrat rezultatele: Zaporojie – Metalurg Skopje 30-24, Kadetten – Elverum 30-31.
Campioana României nu s-a făcut de râs la primul meci desfășurat în Liga Campionilor, dar nici nu a rupt gura târgului. Adversarul a fost unul de calibru, dar fără a impresiona, cel puțin la partida cu Minaur Baia Mare. Skjern a reușit să-și surprindă adversara cu repuneri rapide, profitând în multe rânduri de neatenția echipei lui Lars Walther. De fapt, problemele campioanei României în jocul din Danemarca au fost în apărare, drept dovadă și numărul mare de goluri primite, în special în prima repriză: 17.
Portarul maghiar Peter Tatai a ținut neapărat să nu rateze startul echipei în Champions League și a intrat în teren cu un bandaj serios la mâna stângă, dar nu a fost ajutat foarte mult și de apărare, care a fost depășită în dese rânduri. Tatai nu a avut nici el un procentaj ieșit din comun, dar a reușit să pareze două aruncări de la 7 metri, ambele în repriza secundă, pe reveniri ale echipei Minaur în joc. Intervențiile portarului nu au fost însă dublate imediat și de goluri în dreptul formației băimărene.
Cu o evoluție inconstantă, Minaur nu a putut emite pretenții la un rezultat pozitiv, cu toate că nici nu a fost departe de acest lucru. Marius Sadoveac a fost cel mai bun jucător al formației băimărene, cu 8 goluri. El a făcut și cel mai bun joc personal din acest sezon, după ce a început meciul ca rezervă.
Minaur Baia Mare a pierdut la debut în Champions League, însă nimic nu este pierdut în acest moment. Următoarea partidă este acasă, cu Motor Zaporojie, un nume de adversar care reprezintă ceva puternic în istoria clubului.
DESFĂ‚ȘURAREA JOCULUI
32-28 (min. 60) Inal Aflitulin a marcat ultimul gol al meciului, dintr-o aruncare de la 7 metri. A fost și prima de care Minaur a beneficiat în acest joc.
32-27 (min. 59) Skjern s-a desprins în învingătoare, profitând și de o eliminare de 2 minute a lui Daniel Bera.
30-27 (min. 55) Marius Sadoveac și Daniel Bera marchează două goluri rapide. Peter Tatai apără a doua aruncare de la 7 metri, iar Baia Mare începe să spere din nou.
30-25 (min. 54) Minaur s-a pierdut în ultimele minute. În superioritate, Baia Mare a pierdut mingea, iar Skjern pare că s-a desprins decisiv. Lars Walther a luat ultimul Time-out
28-25 (min. 52) Marius Sadoveac a ajuns la cota 7, după ce a înscris un gol cu noroc. Apărarea băimăreană cedează însă din nou ușor în ultimele minute.
27-24 (min. 50) Apare pe lista marcatorilor și Uros Vilovski. Jocul este încă departe de a fi încheiat
27-23 (min. 50) Gazdele au o explozie în joc și se desprind din nou la 4 goluri, e adevărat, profitând și de neatenția băimărenilor. Lars Walther a solicitat al doilea Time-out din joc.
26-23 (min. 49) Peter Tatai a avut o nouă intervenție bună, dar Minaur nu a profitat. În loc să reducă diferența la un gol, Skjern a taxat campioana României pe un contraatac.
25-23 (min. 48) Ultimele minute de joc i-au aparținut și lui Daniel Bera, care a apărut din nou la finalizare și a înscris. Bilanț excelent pentru extrema stângă în ultimele 7 minute, 2 goluri și un assist.
24-22 (min. 46) Căpitanul Marius Sadoveac a plutit peste întreaga apărare și a înscris un gol superb. Interul dreapta face cel mai bun joc personal din acest sezon, după un debut mai firav.
24-21 (min. 45) Daniel Bera a angajat perfect pivotul Albert Cristescu, iar acesta a marcat fără probleme.
22-20 (min. 43) Apare din nou la finalizare Ionuț Ramba. A mimat o aruncare, și-a păcălit adversarii, iar după ce a bătut mingea de pământ a ajuns singur cu portarul și a marcat.
21-19 (min. 41) Minaur Baia Mare începe să funcționeze cu toate liniile. A înscris primul gol și cu pivotul, prin Albert Cristescu. Antrenorul gazdelor a solicitat Time-out.
21-18 (min. 40) Sparge gheața și Daniel Bera, marcând gol din a patra încercare.
20-17 (min. 38) Peter Tatai, care evolează cu un bandaj la mâna stângă, parează o aruncare de la 7 metri a gazdelor. Minaur este în joc, mai ales că Albert Cristescu a scos și o eliminare de 2 minute.
19-17 (min. 36) Inal Aflitulin ține Minaur aproape de formația daneză printr-un gol înscris dintr-o acțiune individuală.
18-16 (min. 35) În inferioritate, Marius Sadoveac a scăpat pe contraatac și a redaus Minaur la 2 goluri diferență de Skjern
18-15 (min. 34) Dacă golul nu vine din partea stângă, vine din extrema dreaptă. Tamas Ivancsik a înscris primul său gol din această repriză. Ionuț Ramba a fost eliminat 2 minute
18-14 (min. 33) Aflată în sueprioritate numerică, Minaur a ratat o primă ocazie de a înscrie. Daniel Bera a pătruns în extrema stângă, dar a trimis mingea în bară. Peter Tatai a parat o minge și și-a pus din nou echipa în postura de a înscrie.
17-14 (min. 31) Minaur a început perfect repriza a doua. În numai 51 de secunde, Ionuț Ramba și Marius Sadoveac au reușit să reducă diferența.
PAUZĂ‚: 17-12 Minaur Baia Mare are un deficit de 5 goluri după primele 30 de minute, în special datorită jocului de apărare, care nu a funcționat. Și în atac, eficiența este de numai 48%, în comparație cu Skjern, care are 74%.
16-12 (min. 29) Din fentă, Marius Sadoveac și-a păcălit adversarul și a marcat un nou gol. Apărarea lui Minaur este depășită în continuare foarte ușor, Skjern reușind să marcheze de multe ori în urma unor repuneri rapide.
14-11 (min. 28) După o ratare la atacul precedent, Marius Sadoveac s-a revanșat cu un gol înscris pe pătrundere.
14-10 (min. 26) Marius Sadoveac a găsit un culoar prin apărarea adversă și a marcat primul său gol cu o aruncare de la 9 metri. Ionuț Ramba a ajuns unu la unu cu portarul advers, dar a ratat șansa de a mai reduce din diferență.
14-9 (min. 25) Formația gazdă a ajuns la o diferență maximă de 5 goluri până acum, reușind să marcheze și în inferioritate numerică
12-9 (min. 23) Minaur și-a făcut șah-mat adversara prin câteva combinații, Inal Aflitulin a ajuns liber pe semicerc și a marcat.
11-8 (min. 20) O succesivă ca la carte dusă de Minaur s-a încheiat cu un gol al lui Tamas Ivancsik. Apărarea maramureșeană a fost însă depășită lejer în ultimele minute, astfel că danezii sunt fără emoții în această perioadă
10-7 (min. 20) Inal Aflitulin pune capăt unei perioade de 5 minute și jumătate fără gol, cu un șut de pe picioare, de la aproximativ 10 metri
9-6 (min. 16) Skjern a profitat la maximum de superioritatea numerică și s-a desprins la 9-6. Lars Walther a solicitat pentru prima dată Time-out.
6-6 (min. 14) După 5 goluri de la 9 metri vine și prima reușită din extremă, cea a lui Tamas Ivancsik. Viorel Fotache a fost eliminat pentru 2 minute.
5-5 (min. 12) Cristian Ghiță marchează un nou gol de la distanță. Peter Tatai a avut încă o intervenție utilă pentru echipă.
4-4 (min. 9) A patra egalitate din joc, cu gol marcat de Cristi Ghiță, după ce s-a înălțat peste apărarea adversă. Bera a avut ocazia de a-și aduce echipa în avantaj, dar a fost blocat de portarul advers.
3-3 (min. 7) Ionuț Ramba se revanșează la atacul următor și ține Minaurului la egalitate cu Skjern. Peter Tatai a avut o primă intervenție în poarta campioanei României.
2-2 (min. 5) Ionuț Ramba a restabilit egalitatea. Tot interul stânga a avut ocazia de a-și duce echipa în avantaj după ce a recuperat o minge, dar a ratat dintr-o situație de 1-1.
1-1 (min. 3) Viorel Fotache a marcat primul gol pentru Minaur în Liga Campionilor cu o aruncare de la 9 metri
Minaur Baia Mare debutează, duminică (ora 17:50), în grupele Ligii Campionilor, într-o partidă care va rămâne cu siguranță în istoria clubului, în deplasare cu Skjern (Danemarca).
Formația maramureșeană a mai câștigat două titluri la sfârșitul anilor ’90, însă de fiecare dată s-a oprit în tururile preliminare, astfel că grupele Champions League au reprezentat tot timpul un vis. Până în 2015, când Minaur a obținut al 3-lea titlu din istoria clubului, ocazie cu care a primit și dreptul de a evolua direct în această fază a competiției, fără a mai trece prin calificări. Este adevărat și structura Ligii Campionjilor a suferit mai multe modificări în ultimii 15 ani. Spre exemplu, în sezonul 1999-2000, când Minaur a fost stopată în turul 2 preliminar de Kaustik Volgograd, în faza grupelor aveau acces doar 16 echipe! Astăzi, Federația Europeană de Handbal a mărit numărul de echipe la 28, creșterea fiind cu 42%. La fel de adevărat, în sezonul 1999-2000, doar Spania avea mai mult de o reprezentantă în grupe.
Skjern este primul adversar întâlnit de Minaur Baia Mare în Liga Campionilor, echipă care evoluează într-unul din cele mai puternice campionate din Europa. Formația daneză are la dispoziție doar trei handbaliști de peste hotare, tot nordici, doi din Norvegia (Myhrol, Dahl) și unul din Suedia (M. Olsson). În schimb, reprezentanta României are 7 străini în lot, însă numai 5 au făcut deplasarea în Danemarca. Lipsesc Pribanic (accidentat) și Ostroushko (probleme viză).
Din trupa lui Lars Walther face parte și portarul maghiar Peter Tatai, care a cerut să fie inclus în lot, deși ar mai fi trebuit să stea aproximativ 3 săptămâni după accidentarea avută la un deget.
Minaur Baia Mare va miza la Skjern pe următoarea echipă: Tatai, Pop – portari; Aflitulin, Bera, Bușecan, Cristescu, Fotache, Ghiță, Ivancsik, Karacic, Marta, B. Mihai, Ramba, Sabou, Sadoveac, Vilovski
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER