Handbal masculin | Dinamo ia în calcul și varianta antrenorului străin. Jucătorii de la HCM Constanța i-au salvat dreptul de joc lui Humet
Dinamo București este prima echipă care și-a schimbat antrenorul în această ediție a Ligii Naționale de handbal masculin, Sebastian Bota fiind demis la sfârșitul meciului cu CSM București (scor 30-37), din cadrul etapei a 3-a. Foarte probabil, contestația Minaurului de la meciul cu HCM Constanța (scor 26-23 pentru campioană) va fi respinsă.
La trei zile distanță după ce Dinamo a fost învinsă surprinzător pe teren propriu, Daniel Georgescu, președintele echipei, a explicat motivele pentru care l-a demis pe Bota imediat după jocul cu CSM București: „Nu a fost numai rezultatul din partida respectivă, ci au contat și alte lucruri la schimbarea antrenorului, cum ar fi jocul, în ansamblu, modul de pregătire al echipei. Nu cred că puteam ataca titlul cu Bota”. Având în vedere că etapele se succed cu rapiditate în această perioadă, oficialul echipei Dinamo a decis să meargă în prezent pe mâna lui Ion Mocanu (director tehnic în mandatul lui Bota) și Ionel Ene, cei doi tehnicieni fiind numiți interimari. Primul examne este miercuri, în deplasare, cu CSU Suceava (ora 17:00).
Formația din Ștefan cel Mare va aduce însă în perioada imediat următoare un „principal”. „Poate să fie o opțiune și aducerea unui antrenor străin”, a precizat Daniel Georgescu. În momentul de față, nu mai puțin de patru echipe din Liga Națională de handbal masculin au pe băncile tehnice antrenori străini: Zvonko Sundovski (HCM Constanța), Mateo Garralda (Știința Bacău), Lars Walther (Minaur) și Bozo Rudic (CSM București).
Motivele pentru care taxa lui Humet a fost plătită observatorului înaintea jocului
Până la startul etapei a 4-a, Comisia de Competiții a FRH va da și un verdict în cazul HCM Constanța – Minaur Baia Mare, partidă încheiată cu 26-23 pentru gazde, dar la finalul căreia oaspeții au făcut contestație. Minaur a „trimis” meciul la Comisia de Competiții, acuzând dreptul de joc al spaniolului Javier Humet. HCM plătise 5.000 de euro la FRH pentru legitimarea jucătorului, însă pentru faptul că acest lucru s-a întâmplat după startul sezonului taxa s-a dublat, conform regulamentului. Pentru că n-a avut și restul de bani la dispoziție, campioana României ceruse Federației Române de Handbal o eșalonare a plății restului de 5.000 de euro, lucru cu care oficialii forului de conducere nu au fost de acord.
Conform unor surse, jucătorii de la HCM Constanța au pus mână de la mână bani pentru a aduna cei 5.000 de euro, astfel încât Humet să îndeplinească condițiile de joc. În momentul în care s-a adunat suma, un reprezentant al HCM s-a dus la bancă pentru a plăti cealaltă jumătate de legitimare a spaniolului. Numai că banca închisese (sursa poveștește că acest lucru s-a întâmplat în jurul ore 18:00), motiv pentru care oficialii Constanței au sunat apoi la FRH să spună că au banii la dispoziție și că vor să plătească transferul. Partida urma să înceapă la ora 20:00. „Așa s-a ajuns la varianta ca observatorul să încaseze cei 5.000 de euro înainte de meci”, a mai spus sursa ProSport. Cert este că FRH i-a dat drept de joc lui Javier Humet în partida HCM Constanța – Minaur, astfel că foarte probabil jocul va fi omologat cu rezultatul din teren, iar contestația Minaurului va fi respinsă.
Etapa a 4-a a Ligii Naționale de handbal masculin se va deschide miercuri, ora 17:00, cu Poli Timișoara – Potaissa Turda și CSU Suceava – Dinamo. Cele mai interesante meciuri ale rundei se vor disputa însă în București (Steaua – HC Odorhei) și în Bacău (Știința – Minaur).
Program etapa a 4-a, Liga Națională de handbal masculin
Poli Timișoara – AHC Potaissa Turda, miercuri, ora 17:00
CSU Suceava – Dinamo București, miercuri, ora 17:00
Steaua Alexandrion – HC Odorhei, miercuri, ora 18:00 (DigiSport)
CSM București – AHC Dunărea Călărași, miercuri, ora 18:00
Știința Bacău – Minaur Baia Mare, joi, ora 16:45 (DigiSport)
HCM Constanța – HC Vaslui, joi, ora 18:15
Clasament Liga Națională – Masculin
1. | Știința Municipal Bacău | 3 | 2 | 1 | 0 | 79-75 | 7 |
2. | HC Odorhei | 2 | 2 | 0 | 0 | 60-42 | 6 |
3. | CSM București | 2 | 2 | 0 | 0 | 65-55 | 6 |
4. | HCM Minaur Baia Mare | 3 | 2 | 0 | 1 | 72-68 | 6 |
5. | Steaua Alexandrion | 3 | 1 | 1 | 1 | 83-78 | 4 |
6. | HC Vaslui | 3 | 1 | 1 | 1 | 77-79 | 4 |
7. | Dinamo București | 3 | 1 | 1 | 1 | 81-86 | 4 |
8. | HCM Constanța | 2 | 1 | 0 | 1 | 56-55 | 3 |
9. | AHC Dunărea Călărați | 3 | 1 | 0 | 2 | 82-83 | 3 |
10. | Poli Timișoara | 3 | 1 | 0 | 2 | 71-76 | 3 |
11. | Potaissa Turda | 2 | 1 | 0 | 1 | 56-63 | 3 |
12. | CSU Suceava | 2 | 0 | 0 | 2 | 49-54 | 0 |
13. | Energia Tg. Jiu | 3 | 0 | 0 | 3 | 69-86 | 0 |
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?