Handbalistele de la CSM București au amenințat cu greva, dar s-au antrenat normal. Constantin Căliman: „În aprilie ajungem cu plățile la zi”

UPDATE 16:00 După o discuție cu oficialii CSM București, atmosfera de la echipa feminină a mai fost detensionată. Jucătoarele au primit asigurări că în câteva zile vor ajunge la zi cu salariile. „Admitem că, la început de an fiscal cu bugetul aprobat mai târziu, au existat întârzieri la plată, motivele fiind de natură tehnică, CSM București fiind instituție publică în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Au fost efectuate plăți în ianuarie și februarie, iar în aprilie vom ajunge cu plățile la zi”, a fost reacția lui Constantin Căliman, directorul general al CSM București.


Clubul sportiv al Primăriei Capitalei se confruntă cu o situație tensionată, după ce jucătoarele din echipa de handbal au amenințat că nu se vor mai antrena până nu își vor primi restanțele salariale. Handbalistele nu sunt plătite de la începutul acestui an din cauza faptului că CSM București nu a avut niciun ban în conturi. Bugetul a fost aprobat abia luni în Consiliul General al Municipiului București și va mai dura cel puțin câteva zile până când vor fi virate primele fonduri.

Echipa de handbal are antrenament astăzi de la ora 13:00, iar jucătoarele au anunțat că se vor prezenta la sală, dar nu vor face antrenament. La ședința de pregătire este așteptată și conducerea clubului, care speră să detensioneze situația pe baza promisiunilor venite de la Primărie. Până vineri se speră ca prima tranșă din buget să ajungă în contul clubului și imediat în cel al jucătoarelor.

În orice caz, la CSM București se anunță vremuri de restriște, din cauza faptului că bugetul aprobat pe anul acesta este cu aproape 1,5 milioane euro mai mic decât anul trecut. Ținând cont de faptul că gruparea sportivă din subordinea Consiliului General ar putea avea la toamnă patru echipe în cupele europene, dintre care una în Liga Campionilor, ar fi fost necesară o creștere a bugetului, nu o diminuare. În aceste condiții, se vor face reduceri de buget la unele secții. Nu va fi afectată echipa feminină de handbal și nici Centrul de Copii și Juniori, unde accentul se va pune pe echipele funcționale. În schimb, se va strânge punga la volei și rugby. CSM București va avea în 2015 un buget de aproximativ 30 milioane de lei.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 08 04. 2015, 16:07
Actualizat: 08 04. 2015, 16:47