Handbalistele de la CSM Iași 2020 au pierdut toate meciurile disputate în Liga Florilor și au șanse mici de a se salva de la retrogradare
Schimbarea băncii tehnice nu a adus revirimentul mult așteptat la CSM Iași 2020. Nou-promovată în Liga Florilor în această vară, formația ieșeană a suferit, duminică seară, a 11-a înfrângere în tot atâtea runde, 23-26 (9-13) pe teren propriu cu SCM Gloria Buzău și rămâne singura fără punct în actualul sezon.
CSM Iași 2020 a schimbat antrenorul după etapa a 7-a, l-a adus pe danezul Lars Frederiksen în locul interimarului Daniel Bura, dar mutarea nu a adus nimic nou în clasament. Echipa ieșeană a pierdut toate cele 11 meciuri disputate în acest sezon de Liga Florilor, iar șansele de a se salva de la retrogradare devin tot mai mici și țin mai degrabă de o minune.
Înfrângeri pe linie pentru CSM Iași 2020
Duminică, CSM Iași 2020 a avut un bun prilej de a bifa prima victorie stagională, în condițiile în care a întâlnit o altă echipă aflată în suferință, SCM Gloria Buzău – locul 12, antepenultimul, cu doar 3 puncte, însă gazdele și-au arătat din nou limitele. Buzău s-a impus cu 26-23 (13-9), iar Iașiul rămâne doar cu satisfacția câștigării unei reprize, cea de-a doua, la un gol. Prea puțin însă pentru a emite pretenții la măcar un punct.
Program infernal pentru echipa din Iași
Astfel, deși a venit la echipă de mai bine de o lună și jumătate, danezul Lars Frederiksen nu a reușit să întrerupă seria eșecurilor, iar viitorul echipei arată în culori tot mai sumbre.
Învinsă de echipele din subsol, CSM Iași 2020 are șanse minime să mai obțină puncte în finalul turului, în condițiile în care adversare vor fi Rapid București (locul 7, în deplasare) și Universitatea Craiova (locul 8, acasă).
În plus, debutul returului va fi unul de foc pentru trupa ieșeană, care va juca în primele patru runde cu echipe din Top 6: CSM București, Minaur Baia Mare, SCM Râmnicu Vâlcea și Dunărea Brăila.
Lars Frederiksen rămâne optimist: „Mai sunt destule meciuri”
Deși echipa sa este ultima în clasament, fără punct, antrenorul danez Lars Frederiksen este încrezător că poate schimba fața Iașiului în următoarea perioadă.
„Cred că am jucat prost în prima repriză și am vorbit în pauză despre ce putem face, ceva diferit. Am făcut câteva schimbări și, așa cum puteți vedea, în a doua repriză am jucat cu o apărare foarte bună. Am înscris goluri pe contraatac, dar am ratat două șuturi importante și cred că ne-au lipsit trei sau patru centimetri, iar asta e foarte important când meciul este atât de strâns. Nu este ușor, dar mai avem 15 meciuri, deci sunt destule puncte. Trebuie să ne antrenăm foarte intens și să câștigăm trei sau patru meciuri”, a declarat Lars Frederiksen.
După 11 etape, CSM Iași 2020 ocupă ultimul loc (14) în clasamentul Ligii Florilor, fără niciun punct, având cele mai puține goluri marcate (251) și cele mai multe primite (372).
Foto: Facebook CSM Iași 2020