Handbalistele de la Oltchim, decise să profite la maximum de șansele de calificare rămase
Handbalistele echipei Oltchim sunt decise să profite la maximum de șansele de calificare în semifinale care au rămas după ce au suferit două înfrângeri din tot atâtea meciuri disputate și vor încerca să obțină prima victorie în grupa principală, sâmbătă, contra rusoaicelor de la Zvezda Zvenigorod.
„Am pierdut și la Krim deși ne-am dorit enorm cele două puncte. Știm că suntem într-o situație dificilă, dar știm și că șansele de calificare sunt intacte. Avem șanse de sută la sută dacă vom învinge în toate meciurile. Am făcut și noi calcule, putem încă să câștigăm grupa, putem termina pe doi și dacă mai pierdem un meci și ne ajută jocul rezultatelor, dar nu vrem asta, vrem să câștigăm toate punctele care au mai rămas în joc și vom face tot ce este posibil pentru acest lucru. Visul nostru este să câștigăm Liga Campionilor, încă putem să ne îndeplinim acest vis”, a declarat extrema Ramona Farcău, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Jucătoarea Oltchimului a recunoscut că ea și colegele sale nu și-a primit salariul pe ultimele două luni, dar spune că nu sunt tensiuni la echipă din această cauză: „Avem de primit banii pentru două luni, nu ne ascundem de acest lucru. Am primit promisiuni că se va rezolva situația. Nu sunt tensiuni la echipă, vă spun sincer, nu ne gândim la bani când intrăm pe teren. În ceea ce mă privește chiar nu știu unde voi fi și ce voi face anul viitor pe vremea aceasta. Știu, însă, că sâmbătă voi da totul pe teren. Eu cred că de la meciul cu Zvezda vom începe urcușul și pas cu pas ne vom crește șansele de calificare”, a adăugat Farcău.
Sportiva ucraineană Iulia Managarova este conștientă că echipa și-a dezamăgit suporterii, dar le promite acestora că va câștiga meciul de sâmbătă, cu Zvezda. „Le suntem datoare fanilor. Știm că i-am dezamăgit în primele două partide, știm că sunt supărați. Credem, însă, că ne vor susține și la meciul de sâmbătă cu Zvezda și le promitem că vom învinge. Avem mare nevoie de victorie și pentru moral și pentru păstrarea șanselor de calificare. Vom juca și pentru noi și pentru public și pentru antrenori. Cred că suntem pregătite să învingem în cele patru meciuri care au mai rămas de disputat, pregătite și fizic, și tactic, și mental. În orice caz suntem cu mult mai hotărâte decât în partidele cu FTC și Krim”, a spus Iulia Managarova.
La rândul său, tehnicianul danez Jakob Vestergaard crede încă în valoarea echipei sale și consideră meciul de sâmbătă drept unul de totul sau nimic. „Am spus-o și săptămâna trecută, chiar și cu înfrângerea de la Ljubljana putem termina pe primul loc al grupei, ne putem califica. Trebuie, însă, să câștigăm tot de acum în colo. Meciul cu Zvezda este, însă, de totul sau nimic. O victorie ne menține în cursă, o înfrângere sau un rezultat de egalitate ne elimină. Trebuie să demonstrăm că Oltchim are valoarea necesară pentru a juca măcar semifinale de Liga Campionilor”, a afirmat Vestergaard.
Antrenorul principal al campioanei României a încercat să explice cauzele înfrângerilor din meciurile cu FTC și Krim și prin faptul că elevele sale nu și-au primit salariile de mai mult timp: „Probabil a contat și faptul că fetele nu și-au primit banii, trebuie să aibă cu ce trăi. Dar nu e principala cauză, probabil a contat și accidentarea Cristinei Neagu. Important este să ne revenim și să fructificăm șansele de calificare care sunt.”
Meciul Oltchim – Zvezda Zvenigorod va avea loc la Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, de la ora 19.00, în Grupa a II-a a Ligii Campionilor.