Rapid București a câștigat titlul de campioană a României la handbal feminin, după o pauză de 19 ani, detronând-o astfel pe CSM București, iar suporterii din Giulești nu au neglijat această performanță.
Rapid a întâlnit-o pe Râmnicu Vâlcea, duminică, și s-a impus cu scorul de 35 – 27 în deplasare. Această victorie le-a făcut pe giuleștence campioane, după 19 ani de așteptare.
Astfel, Rapid a cucerit cel de-al șaselea titlu din istoria clubului, după cele din 1961, 1962, 1963, 1967 și 2003. Totodată, giuleștencele și-au obținut dreptul de a juca în Liga Campionilor la handbal feminin.
Meciul decisiv s-a jucat la Râmnicu Vâlcea, însă după partidă, la întoarcerea în București, jucătoarele au mers pe stadionul de fotbal din Giulești, unde au fost așteptate de aproximativ trei mii de suporterii care au făcut o atmosferă incendiară.
„Sunt fericită că 45 de ani am făcut parte din familia Rapid. Mă bucur că am adus titlul de campioană aici. Vă mulțumesc că ați fost alături de noi!”, a spus Valentina Caciureac, președinte CS Rapid, prezentă la stadion la sărbătoarea din Giulești.
„Au fost foarte multe emoţii, a fost ultimul meci în sala unde am început handbal. Sunt foarte bucuroasă că am ieşit campioane şi mă las din nou pe uşa din faţă. Avem un public minunat, au fost mereu lângă noi, şi nici nu vreau să mă gândesc ce va fi la anul în Champions League”, a spus Oana Manea, după meci, la TVR 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER