Dinamo a încheiat pe locul 4 Final Four-ul EHF European League, iar handbaliștii au făcut o reverență în fața fanilor la finalul partidei cu nemții de la Rhein-Nekar Lowen.
În timp ce campioana României a fost învinsă în finala mică cu scorul de 32-31, pentru trofeu se vor lupta handbaliștii de la Fuchse Berlin și Flensburg.
Campioana Dinamo București a fost învinsă în finala mică din Final Four-ul EHF European League de către formația Rhein-Nekar Lowen, din Germania, scor 32-31, și a încheiat competiția pe poziția a patra.
La finalul partidei, handbaliștii de la Dinamo au ținut să le mulțumească fanilor, care au fost prezenți în număr mare la meci și au susținut echipa indiferent de rezultat.
Alex Pascual a vorbit despre rezultatul obținut de „dulăi” și despre importanța prezenței în Final Four.
„Pentru mine acest Final Four a fost foarte important. A fost o plăcere să fiu aici, a fost extraordinar. Fanii au fost alături de noi indiferent de scor, acest a fost cel mai important lucru pentru noi. Pentru mine a fost foarte important, a fost foarte important pentru că am jucat multe minute, sunt fericit să joc aici. Totodată, sunt puțin supărat din cauza poziției dar știm împotriva cui am jucat. Pentru mine cel mai important lucru în viață este familia și m-am bucurat foarte mult că au fost alături de mine”, a declarat Alex Pascual, la finalul meciului.
Chiar dacă Dinamo a pierdut, fanii prezenți în tribune au susținut echipa din primul până în ultimul minut, indiferent de scor. Acest lucru a fost remarcat și de Daniel Stanciuc, care a ținut să le mulțumească fanilor prezenți la meci.
„Presiunea e ceva normal pentru noi, m-am obișnuit cu acest lucru, chiar dacă la început a fost greu. Este o experiență unică, pot doar să învăț din această experiență. Sunt bucuros că am simțit această atmosferă, este ceva foarte important. Toate cele patru echipe sunt de top, de valoare apropiată, micile detalii fac diferența. Noi am făcut poate mai multe greșeli, nici apărarea și poarta nu au funcționat, poate că acest lucru a contat. Vreau să le mulțumim suporterilor pentru că au venit cu autocarele, un drum de peste 30 de ore. Am zis să luptăm pentru ei, să îi răsplătim, dar sunt convins că sunt mândri de noi pentru că am luptat până la ultima picătură”, a declarat Daniel Stanciuc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER