Handbalul de performanță renaște la Râmnicu Vâlcea. HCM se apropie de locurile de cupe europene

HCM Râmnicu Vâlcea s-a impus sâmbătă, în Sala Sporturilor Traian, scor 32-28 cu CSM Bistrița, la capătul unui meci electrizant pentru cei 1.700 de spectatori.  HCM s-a menținut astfel pe locul 5 și se apropie tot mai mult de locurile de cupe europene, obiectiv ce părea ratat în luna decembrie.

Bistrița a dat o replică solidă și condus constant până în minutul 41, după care a fost rândul Vâlcii să preia avantajul. Cu opt minute înainte de final, scorul era 27-26, dar HCM a sprintat din nou decisiv în finalul jocului și s-a impus cu 32-28. Handbalistele vâlcence au făcut hora bucuriei, după ce au mai înaintat cu un pas spre un loc de cupe europene.  Din momentul în care la conducerea clubului a venit Petre Berbecaru, iar pe bancă au ajuns  Gheorghe Sbora și Luminița Dinu, HCM are cinci victorii din șase jocuri, trei dintre acestea fiind obținute în deplasare.

Antrenorul secund de la HCM, fosta glorie a handbalului românesc Luminița Dinu și-a lăudat elevele pentru parcursul excelent din acest an. „Fetele au înțeles că fără foarte multă muncă, nu se pot obține rezultate. Doresc să le mulțumesc fetelor, au dat dovadă de atitudine, spirit de echipă. Am discutat la pauză că apărarea face diferența și în repriza secundă s-a văzut și o altă defensivă și o altă poartă și meciul s-a terminat cu victoria noastră. S-a pus multă presiune pe calificarea în cupele europene, noi ne dorim cât mai multe victorii, să câștigăm meciurile de acasă și să aducem cât mai mulți suporteri în Sala Traian. La Cisnădie și cu Bistrița am luptat până în minutul 60 și am făcut diferența pe final. Suntem puține, dar bune!” a spus Luminița Dinu.

Președintele clubului HCM,  Petre Berbecaru consideră că echipa este bine pregătită atât din punct de vedere fizic, cât și mental. „Echipa are o pregătire bună, dovadă că se desprinde pe final de joc, dar fetele sunt puternice și din punct de vedere psihic, nu cedează când sunt conduse. Mă mulțumește rezultatul cu Bistrița, dar cel mai mult mă bucur că au fost 1.700 de oameni în Sala Sporturilor, este senzațional pentru Vâlcea, nici la Oltchim nu aveam atâția spectatori la jocuri de campionat. Meciurile sunt atractive, lumea este sensibilă și apreciază eforturile echipei, iar handbalistele trebuie să răspundă în același fel” a declarat Petre Berbecaru. 

După desființarea Oltchimului în 2013, antrenorul principal al HCM, Gheorghe Sbora speră ca Vâlcea să aibă din nou echipă de cupe europeane. „A fost un joc foarte interesant, pentru spectatori a dat tot ce poate da handbalul și mai ales cel din Vâlcea. Succesul constă în unitatea de grup al fetelor și dacă menținem acest aspect, putem face în continuare lucruri frumoase. Nu trebuie să dăm cu piciorul la ce am acumulat, echipa este capabilă să joace în cupele europene” a anunțat Gheorghe Sbora.

Cristina Florica a suferit o entorsă

Internaționala din lotul Vâlcii, extrema stânga Cristina Florica a suferit o entorsă la glenză și la final a părăsit terenul purtată pe brațe de maseori. Jucătoarea HCM-ului abia se refăcuse după  un diagnostic similar la același picior.  Florica va rata următorul joc al echipei, deplasarea de la Slobozia.

Text: Adi Georgescu

Foto: Ionuț Buharu

Publicat: 19 02. 2017, 16:18
Actualizat: 28 02. 2017, 14:34