Handbalul feminin românesc a terminat un Campionat Mondial și se pregătește să ia startul la altul. Lotul cu care naționala de junioare sub 18 ani abordează turneul final din Slovacia
La numai patru zile distanță după ce a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de tineret din Rusia, handbalul feminin participă cu speranțe la un alt turneu final de același gen, dar la junioare (sub 18 ani). Echipa condusă de Mariana Tîrcă va aborda, începând de marți, Mondialul din Slovacia.
Generația 1998-1999 a cărui lider de generație este Sorina Târcă, fiica liderului all-time de selecții și goluri la prima reprezentativă, abordează competiția de la Bratislava după ce anul trecut a încheiat pe locul 4 la Campionatul European. România va evolua într-o grupă cu trei școli de handbal redutabile, Norvegia, Franța și Coreea de Sud, plus două adversare dintr-o categorie inferioară, Paraguay și Kazakhstan.
Programul la Campionatul Mondial
România – Paraguay, 19 iulie, ora 17:00
România – Kazakhstan, 20 iulie, ora 19:00
România – Norvegia, 22 iulie, ora 11:00
România – Franța, 22 iulie, ora 19:00
România – Coreea de Sud, 25 iulie, ora 15:00
Primele patru echipe din grupă se califică în optimile de finală
- „În primul rând ne propunem să avem o evoluție în urma căreia să fim mulumiți la sfârșitul competiției. Dorințele sunt mari înaintea acestui Campionat Mondial, dar ne dorim să o luăm pas cu pas. Evoluăm într-o grupă foarte grea, astfel că trebuie să fim foarte atenți. Cursivitatea jocurile ne ajută, în sensul că intrăm în competiție cu meciuri accesibile. După prima zi de pauză încep jocurile adevărate. Încercăm să fim atenți la fiecare joc, astfel încât nimic să nu fie neglijat. Apoi, în funcție de locul final ocupat în grupă ne putem face planuri pe mai departe”, ne-a declarat Mariana Tîrcă.
În primă fază, pentru România este foarte important să evite locul 4 din grupă, caz în care va evita foarte probabil Danemarca în optimile de finală. Iar posibilii adversari în primul tur eliminatoriu ar urma să fie Slovenia, Slovacia sau Argentina. Cum s-a dovedit și la tineret, la Mondialul din Rusia, locul 1 în grupă este foarte important, pentru că echipa ar avea un culoar măcar până în semifinalele turneului final.
Înaintea Campionatului Mondial, România a luat pulsul a doi adversari din grupă, în cadrul turneului Open din Suedia, Franța și Norvegia. Junioarele din România au pierdut cu 19-17 în fața nordicelor și cu 25-24 în fața Franței. Cu siguranță însă că nicio echipă nu a arătat tot ce poate la respectiva întrecere, având în vedere că a avut un caracter amical.
Pentru Mondialul din Slovacia, Mariana Tîrcă a reținut în lot și o medaliată cu bronz în Rusia, pe Alexandra Severin. România va miza la Bratislava pe următoarea echipă:
- Daciana Hosu (Corona), Elena Nagy (CSM Slatina), Raluca Kelemen (CSS Caracal) – portari;
- Cristina Crețu (Corona Brașov), Andreea Mihart (CNE Brașov) – extreme stânga
- Sorina Tîrcă (Corona), Raluca Petruș (Viitorul Cluj), Alexandra Muntean (CNE), Alexandra Banciu (ASC Șc 181 București), Daria Bucur (Corona), Andreea Tecar (CSS 2 Baia Mare), Alexandra Severin (U Cluj) – linia de 9 metri
- Ana Maria Berbece (Corona Brașov), Alexandra Badea (ASC Șc 181 București) – extreme dreapta
- Teodora Popescu (CSM București), Claudia Lăcătuș (Corona) – pivoți
- Staff tehnic: Mariana Tîrcă – antrenor principal, Nadina Dumitru – antrenor secund, Ildiko Kerekes Barbu – antrenor cu portarii; Vasile Dragoș – preparator fizic, Marian Stan – maseur, Bogdan Petrescu – analist de performanță, delegat, Florentina Tonița – psiholog
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?