Handbalul, pe urmele fotbalului!** România va avea doar patru echipe în cupele europene masculine
Federația Europeană de Handbal a anunțat repartiția locurilor în
cupele europene masculine, în sezonul 2012-2013, după reuniunea de
la Malta, noutatea fiind comasarea Cupei EHF cu Cupa Cupelor.
Conform rankingului de țară, conferit de rezultatele obținute în
ultimele trei sezoane continentale, au intervenit modificări în
privința numărului de echipe înscrise per națiune. Acest lucru se
datorează și deciziei EHF de a comasa Cupa EHF, cu Cupa Cupelor,
astfel că vor exista doar trei competiții europene, în loc de
patru, ca și până acum.
În clasamentul european, România se află în continuare pe locul 9,
cu 50 de puncte, iar din sezonul 2012-2013 va înscrie patru echipe
în cupele europene, după cum urmează: campioana în Liga
Campionilor, două echipe în nou-formata Cupă EHF și o echipă în
Challenge Cup.
Topul continental dat publicității de EHF este ocupat, în ordine,
de Germania, cu 5 echipe care au drept de participare în cupele
europene în sezonul 2012-2013 (3 în Liga Campionilor și 2 în Cupa
EHF), Spania, cu același bilanț, urmate de Franța, Rusia, Ungaria
și Slovenia (toate cu câte 4 echipe, din care 2 în Liga Campionilor
și 2 în Cupa EHF).
În sezonul 2011-2012, România participă în cupele europene cu cinci
echipe: campioana HCM Constanța, HC Odorhei, CSU Suceava, UCM HC
Caraș Severin și Energia Pandurii Tg. Jiu.
Mediafax