Handbalul, sport național! Exemplu de urmat pentru fotbal, tenis și alte sporturi

Lorand Balint, director de marketing al Federației Române de Handbal în mandatul președintelui Alexandru Dedu, a vorbit la Sports Business Academy depre cum și-a propus FRH să facă din handbal un sport național.

De fapt, handbalul trebuia să fie declarat sport național de la Oțelea și Birtalan încoace, de când dominam lumea în acest sport și deveneam campioni mondiali. E bine însă că ne gândim și acum la așa ceva și că încercăm să reașezăm acest sport acolo unde îi e locul.

În ziua de azi, fără marketing și comunicare, ești zero pe piață, sau aproape de zero. Iar Alexandru Dedu, președintele FRH din 2014, știe foarte bine ce înseamnă imaginea, ce înseamnă fanii prezenți în număr mare la evenimentele sportive, pentru că a jucat la marea Barcelona. El l-a adus la Federație, să se ocupe de marketing, pe Lorand Balint, cel care a vorbit la SBA despre încercările și reușitele din ultima vreme.

„Dacă ne uităm la marketing-ul din România, cel mai greu e să păstrăm proiectele aici, să nu plece în alte destinații. Sunt cel puțin 3 zone în care nu poate să dispară comunicarea și marketing-ul dezvoltate local: umorul, muzica și sportul. Marea provocare pentru noi e să reușim ca marketing local, să facem oamenii să stea mai aproape de sportul local decât de cel internațional”, își expune Balint filozofia.

În handbal, au tot fost succese în ultima vreme: bronz la CM, CSM a luat Liga Campionilor în 2016, fetele de sub 20 de ani au medalie de bronz la CM și au fost campioane mondiale la precedenta ediție, campioni universitari la băieți, vicecampioni universitari la fete, Odorheiu Secuiesc a câștigat Challenge Cup la masculin în 2015. Deci am avea de unde să construim pe baze solide. Și asta a încercat FRH în ultimii trei ani.

„Mi-a spus directorul de marketing de la Telekom, macedonean, că e o performanță foarte mare faptul că am luat medalia de bronz la Mondiale, dar să vedem când o luăm pe a doua sau a treia, deoarece în Balcani nu prea se întâmplă să ai constanță în rezultate. Marea provocare este să creezi un sistem care să asigure consistență, consecvență în ceea ce întreprinzi și în final o continuare a rezultatelor bune și foarte bune. Asta trebuie să facă Federațiile, pentru că am dat și vom da campioni, dar vrem o constanță la vârful performanțelor”, dezvăluie Lorand Balint planul FRH.

La handbal, publicul român se împarte în 4 categorii, ne spune directorul de marketing al Federației de Handbal, exclusiv pentru Sports Business Academy:

  • Fanaticii, cei care urmăresc zilnic handbal, știu clasamente, etc. Sunt cam 3% din populația României.
  • Urmăresc handbalul, dar numai dacă le dai pe tavă, dacă le apare cumva în față o transmisie live sau o știre – 25% din populație.
  • Vin la succes, adică numai atunci când un sportiv sau o echipă câștigă medalii, titluri sau meciuri –  40% din populație. Aceștia apar la succes, dar dispar la înfrângeri, și se întâmplă la toate sporturile.
  • Publicul care vine la sport din plăcere sau invitat de un prieten sau ca obligație față de cineva sau ca o ieșire mondenă.

Aceste 4 grupuri sunt diferite, astfel că și comunicarea cu fiecare dintre ele e diferită pentru a avea rezultate.

Pe sporturi, fotbalul are 42% din oamenii care sunt atenți sau dedicați, cu 40% care se uită zilnic, la handbal – cam 30% se uită zilnic. Gimnastica feminină are cam 36% public atent sau dedicat, patinajul artistic 35%, handbalul 29%, tenis 15%, baschet 5%, rugby 1%, scrima sub 1%.

Buget de 11 ori mai mic decât Federația ungară!

Am aflat tot de la directorul de marketing al FRH că acest for a avut în ultimii ani un buget de 11 ori mai mic decăt cel maghiar (1,8 mil. euro față de 20 milioane euro), iar Ungaria e aproximativ jumătate din țara noastră.

E greu să ajungi de la 1,8 la 10 milioane euro din sponsori privați, deoarece în afară de Cluj, cu 7.000 de locuri în sală, și București, cu 5000, sălile de la noi sunt foarte mici. Ne îndreptăm și noi spre 3,5 milioane euro, acesta fiind un nivel maxim pe care îl putem atinge în condițiile actuale.

Scopul e ca mai mulți oameni să urmărească handbalul, pentru ca acesta să fie declarat sport național și să beneficiezi de susținere, în funcție de proiectul pe care îl ai. De asemenea, e nevoie și de Centre de Excelență pentru atragerea tinerilor și dezvoltarea acestui sport.     

Ce au făcut cei de la FRH pentru a fi relevanți pentru cât mai multă lume? Unul din primele succese a fost organizarea Trofeului Carpați din 2015, la care a participat, printre altele, și Brazilia, campioana mondială en-titre.

A fost și  un meci de handbal amatori între United Cluj și Zalău, ceva extraordinar, plin de viață, cele două echipe jucând într-un campionat în care se organizează singuri, fără nici un ajutor.

Implicarea părinților

Lorand Balint a abordat apoi segmentul fanilor latenți, cărora le-a plăcut odată handbalul, dar, pentru că au copii sau din cauza problemelor vieții, nu au mai interacționat cu acest sport.

Un studiu din Australia spune că bărbații care au copii cu vârste între 6 și 12 ani vin mai des la meci decât ceilalți bărbați. „Am încercat să vorbim cu tații de copii, care ar fi trebuit să meargă la meciuri pentru că așa ar fi  procedat și părinții lor, iar din statistici a reieșit că nu și-au dus copiii la handbal. Am avut o campanie, în care am interacționat la sală cu copiii și părinții lor, explicându-le atractiv ce înseamnă acest sport, și la care au participat celebrități ale handbalului nostru”, a explicat directorul de marketing al FRH în exclusivitate pentru Sports Business Academy.

Implicarea profesorilor de sport

Alt grup de latenți e format din profesorii de sport. La ora de sport, profesorul întreabă ce minge au elevii în ziua aceea și, în funcție de răspuns, acel sport se face. Cu ajutorul partenerului  Henckel, Federația a distribuit foarte multe mingi de handbal către școli.

Au fost organizate, de asemenea, sesiuni de antrenamente de o oră și jumătate cu profesorii de sport, cu antrenorul echipei naționale feminine, cu preparator fizic. „Profesorii au jucat, s-au distrat, au transpirat, pentru a redescoperi handbalul, scopul nostru fiind să se ducă apoi la clasă și să-i învețe pe copii acest sport, cu metode noi”, dezvăluie Nagy.

Există și o campanie care cuprinde o serie de filmulețe de câte un minut, în care sunt prezentate tehnici de încălzire, de predare a handbalului în școli, tactici de joc, cu filmări ale naționalei feminine și ale Științei București. Avem o școală bună de profesori de handbal, dar aceștia trebuie treziți puțin, mulți dintre ei fiind latenți.

Implicarea studenților

Când a organizat Trofeul Carpați la Cluj-Napoca, un oraș apropiat mai mult de baschet decât de handbal, FRH a făcut proiectul „Trăiește experiența de jurnalist sportiv!”, cu echipa de marketing a FRH, tineri reporteri și jurnalistul Cătălin Striblea.

Au fost zeci de studenți care au aplicat, iar dintre aceștia au fost selectate două tinere care, cu ajutorul BRD – partener FRH, au avut o săptămână de activitate de jurnalist, inclusiv cu spațiu de scris la gsp.

„Am făcut studenții să vorbească între ei de handbal și chiar profesorii, care îi sfătuiau pe studenți să se implice. Altfel, pe studenți e dificil să îî atragi”, spune Lorand Balint.

Implicarea oamenilor de afaceri

Pe oamenii de afaceri foarte greu îi faci să vorbească despre handbal – ne împărtășește Balint din experiența lui. Federația a organizat o conferință de marketing sportiv, cu invitați de la echipele Germaniei, Braziliei și Suediei, la care s-a discutat, logic, despre marketing, cum se recrutează tineri, cum se promovează meciurile, etc. Au fost invitați din companii (BRD, Petrom, etc.), care au prezentat studii de caz din marketing sportiv. Au venit peste 100 de oameni de afaceri din Cluj, iar întâlnirea a însemnat un succes total.

Au fost implicați și 50 de voluntari selectați de la Cluj, care a fost Capitală Europeană de Tineret în 2015. Aceștia nu erau din handbal, nu iubeau neapărat acest sport, și atunci FRH le-a făcut tricouri de hipsteri, pentru a fi mulțumiți și interesați de ceea ce fac.

În episodul 2, puteți citi superideile FRH pentru atragerea și fidelizarea fanilor.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 25 07. 2017, 13:06
Actualizat: 25 07. 2017, 13:38