România are prezent și viitor în handbal pentru că are și un trecut. Și nu unul oarecare, ci unul „îngreunat” de șapte titluri mondiale, trei la feminin și patru la masculin. Ștefan Birtalan este una dintre legendele vii ale handbalului românesc, aducându-și contribuția la două dintre marile succese, în 1970 și 1974.
Timp de o oră, atât cât durează și un meci de handbal, golgheterul Campionatului Mondial din 1974 și al Jocurilor Olimpice (1976) a acceptat să stea de vorbă cu ProSport, depănând amintiri, dar încercând să anticipeze și cum vor sta lucrurile la competiția din Suedia, care va debuta joi. -Bună ziua, nea Bibi. Mai sunt câteva zile până la Mondialul din Suedia. Ați intrat în febra competiției? -Bineînțeles! Aștept cu nerăbdare acest Mondial, mai ales că se spune că în Suedia va fi un Mondial cum nu a mai fost. Mi-am propus să văd cât mai multe meciuri, cât privește cele ale României, nu am cum să le ratez, voi trăi fiecare moment. Și Campionatul European feminin l-am urmărit pe nerăsuflate. După meciul cu Danemarca, din finala mică, nici nu mai puteam să vorbesc de emoții. -Ce așteptări aveți de la băieți? -Sentimental, eu, Ștefan Birtalan, îmi doresc ca România să fie campioană mondială. Așteptările sunt foarte mari, din cauza tradiției, avem șapte titluri mondiale, și e normal să fie așa. A visa însă la o medalie acum ar fi împotriva gândirii mele vizavi de ce înseamnă sportul. Echipa nu are încă potențial pentru a fi în vârful ierarhiei, dar poate demonstra că are valoare intrând în primele 12 națiuni. Este un lucru deosebit totuși că suntem acolo, nu ne uită lumea. -Pentru a intra în Top 12, trebuie să batem o echipă mare. Care ar putea fi depășită? -Poate prindem o Danemarca adormită, fie batem Serbia. Meciul cu Croația va fi chiar mai ușor, pentru că nu ai nicio șansă. Faptul că am trăit miracolul cu Rusia îmi dă speranța că se mai pot face minuni, iar acest Mondial este o oportunitate. Normal și logic, numai prin mobilizare și dăruire putem trece peste minusurile tehnico-tactice. Iar într-o zi de excepție ca la Moscova… Happy Day! -Am bătut Rusia, dar au venit și meciurile cu Spania și Croația… -Dacă în Croația ne așteptam să pierdem, în schimb, noi voiam să batem Spania, și am pierdut la 15 goluri. Am primit o palmă serioasă atunci, dar să spunem că a fost o zi proastă. L-am încurajat pe Vasile Stângă să continue, pentru că România a demonstrat că se poate bate cu forțele mondiale eliminând Rusia. Va trebui însă să jucăm la 9 metri. Avem extreme foarte bune, portari, dar nu este suficient. Problema este în ce măsură vom reuși să dăm goluri și de la 9 metri. Televizor și frigider din prima de campion -Să facem o incursiune în timp… Cum era privit un Mondial pe vremea dvs.? -Se făcea mult mai mare vâlvă. Activitatea noastră era reflectată în ziare de talia unei campioane mondiale. Îmi aduc aminte că în ’74, la întoarcerea acasă, mi-a luat două ore și jumătate să fac 100 de metri la Otopeni pentru a-mi săruta soția. Nu am putut trece de lume, peste 10.000 de oameni ne-au întâmpinat. -Ați văzut ce premii se dau acum pentru un rezultat mare… Atunci erau la fel? -Pentru titlul mondial din ’70, unde nu am fost chiar de bază, am primit 5.000 de lei. Salariul în România era pe la 2.000 de lei. Patru ani mai târziu, unde am avut o contribuție mai mare, mi s-au oferit 10.000 de lei. Dar, dacă nu aveai copii, premiul era impozitat cu 40%. Așa ajunsesem la 6.000, moment în care am refuzat premierea. Atunci mi s-au mai dat 5.000 de lei, iar la final m-am ales cu 9.000 de lei, din care mi-am luat un frigider și un televizor. „În opt-nouă luni nu vedeam decât mingea” -Cum reușea România să fie cea mai bună în acele vremuri? -În primul rând, relațiile dintre noi erau foarte sudate. Jucam și pentru cel din stânga, și pentru cel din dreapta. Știam să dăm pasă unui coechipier atunci când avea nevoie mai mare, nu când nu mai aveam ce face. În ce situație favorabilă îl pot pune eu pe Csepreghi? Când pot angaja pivotul? Apoi, opt-nouă luni pe an stăteam doar în cantonamente, nu vedeam decât mingea de handbal. -Și nu vă era greu atât timp „închiși”? -Nu oricine poate fi sportiv de mare performanță, altfel toată lumea s-ar fi înghesuit. Trebuia să facem astfel de sacrificii atunci. Aveam multe privațiuni, lucruri pentru care trebuia să te bați pe tine însuți pentru a rămâne sus. -Din actualul lot credeți că și-ar fi găsit cineva locul în ’74? -Acum, handbalul este mult mai dinamic, potent fizic și tehnic. Nu aș folosi însă cuvântul tactic. Pe vremea noastră se juca un handbal romantic, dar acela era nivelul. Cred că și-ar fi găsit locul în echipă și câțiva băieți de acum.
Când noi câștigam titluri mondiale, România avea cel puțin un handbalist între primii trei pe fiecare post. Dacă se făcea echipa lumii, cu siguranță intrau cinci români, ca să fim domni și să nu spun șapte Ștefan Birtalan, dublu campion mondial Vasile Stângă a fost un jucător excepțional, mai bun ca mine, probabil cel mai bun inter stânga pe care l-a avut lumea vreodată. El a avut însă nenorocul să aibă colegi sub valoarea lui Ștefan Birtalan, dublu campion mondial
„Trăim prin bunăvoința unor oameni”
Ștefan Birtalan consideră că handbalul vine pe fibra noastră sportivă, „suntem predispuși să jucăm handbal”. Fosta mare glorie a identificat însă cauzele decăderii României din topul mondial masculin. -De ce a decăzut atât de mult handbalul masculin? -Înainte de 1990, sportul era considerat o prioritate națională. Acum nu mai este așa, este ceva de genul „Hai să facem și noi ceva!”. Depindem de unii oameni care dau bani când și când. În handbal se mai mișcă ceva, dar tot ce se întâmplă în sport este reflectarea fidelă a României. Și să vă mai spun ceva. -…? -Când a venit Revoluția, numai în București erau 105 echipe de handbal! În 2011 mai sunt doar patru. Mâine, dacă spun că nu vreau să-l iau pe Csepreghi, nu avem pe cine să punem în loc. Poate doar dacă mă ia pe mine. E de vină modul cum înțelegem să construim ceva, trăim doar prin bunăvoința unor oameni. -Au mai fost și alte motive? -Unde se mai întâmplă ca jucătorii să dea afară antrenorii? În România presupun că s-a întâmplat și asta… -De ce credeți că fetele au reușit totuși să se impună între cele mai bune naționale și i-au lăsat mult în urmă pe băieți? -Fetele sunt cel mai bine plătite din Europa, iar meritul principal este al Oltchimului, care le-a adunat pe toate. Majoritatea au câștigat titluri mondiale și europene la tineret, junioare, iar în perioada noastră de criză au jucat în afara țării, unde au acumulat experiență, au văzut cum e perceput handbalul afară. Poate fi unul dintre secrete.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER