HC Odorhei, egal miraculos cu Știința Bacău. Lupta la titlu în handbalul masculin s-a redus pentru moment la patru echipe. Duelul Dinamo – Turda revine în prim-plan

Primul sfert de sezon al Ligii Naționale de handbal masculin s-a „scurs”, iar numărul echipelor care se luptă la titlu s-a redus la patru, cel puțin în teorie. Practic, orice este posibil în acest an competițional, în condițiile în care campionatul se va termina cu play-off, iar ultima clasată poate învinge oricând ocupanta primului loc. De fapt, diferența dintre „lanterna” Suceava și liderul Minaur a fost de un singur gol într-o partidă desfășurată în etapa a 6-a.

Minaur Baia Mare, HCM Constanța, HC Odorhei și Știința Bacău sunt la această oră cele mai puternice echipe din Liga Națională de handbal masculin, având cel puțin un plus în fața celorlalte competitoare. Știința Bacău s-a „agățat” de grupul celor trei fruntașe după ce a scos un punct în ultimul meci al etapei a 7-a, pe terenul echipei HC Odorhei (scor 27-27). De fapt, echipa spaniolului Garralda a pierdut alte două puncte, având în vedere că în ultimele minute ale jocului a irosit o diferență de cinci goluri, de la 21-26 scorul ajungând la 27-27. Mai mult, Huba Talas a înscris golul de egalitate în ultima secundă a jocului.

HC Odorhei este singura echipă neînvinsă din acest sezon, după ce a remizat atât cu HCM Constanța, cât și cu Știința Bacău. Minaur este liderul după 7 etape, având în palmares și o victorie „grea” obținută pe terenul echipei Știința. HCM Constanța, o echipă vulnerabilă la început de sezon, și-a revenit și va avea un cuvânt important de spus în lupta pentru titlu.

Dinamo București și Potaissa Turda, alte două echipe cu pretenții în acest sezon, au avut un start mai greu, iar în prezent se luptă să-și regăsească măcar ritmul din anul competițional 2013-2014, când au și fost rivale pentru un loc pe podium. De altfel, cele două formații se vor înfrunta miercuri în Sala „Dinamo”, într-un meci din etapa a 8-a, învingătoarea urmând să ia un balon de oxigen. Jocul se anunță deja cu scântei, având în vedere că Dinamo contestă delegarea cuplului de arbitri Stark – Ștefan, cel care a condus și meciul decisiv din play-off dintre Turda și Dinamo, din luna mai. Atunci, clujenii au câștigat cu 30-24 și s-au calificat în „Final 3”, dar bucureștenii au acuzat vehement prestația arbitrilor internaționali. De la partida respectivă, Stark și Ștefan nu au mai condus niciun meci al lui Dinamo. În schimb, Potaissa Turda au arbitrat-o și în urmă cu trei etape, la partida cu Știința Bacău.

Rezultate etapa a 7-a, Liga Națională de handbal masculin

HC Vaslui – CSM București 31-31
Energia Pandurii Tg. Jiu – Poli Timișoara 28-31
Potaissa Turda – CSU Suceava 35-32
Steaua București – HCM Constanța 25-32
Minaur Baia Mare – Dinamo București 27-20
HC Odorhei – Știința Bacău 27-27

Clasament Liga Națională – Masculin

1. Minaur Baia Mare 7 6 0 1 171-151 18
2. HCM Constanța 7 5 1 1 206-177 16
3. HC Odorhei 6 4 2 0 176-152 14
4. Dunărea Călărași 6 4 0 2 158-152 12
5. Știința Bacău 7 3 2 2 180-177 11
6. CSM București 6 3 1 2 181-176 10
7. Poli Timișoara 7 3 0 4 184-185 9
8. Potaissa Turda 7 3 0 4 201-212 9
9. HC Vaslui 7 2 2 3 175-188 8
10. Dinamo 6 2 1 3 132-136 7
11. Steaua 6 1 1 4 166-177 4
12. Energia Tg. Jiu 6 1 0 5 153-179 3
13. CSU Suceava 6 0 0 6 115-136 -1

CSU Suceava este penalizată cu un punct

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 06 10. 2014, 20:33
Actualizat: 06 10. 2014, 20:34