HC Odorhei a pierdut două puncte mari în lupta pentru locul 2 în Liga Zimbrilor la handbal masculin, după ce a terminat la egalitate cu Dunărea Călărași, scor 32-32, într-o partidă din cadrul etapei a 20-a, desfășurată pe teren propriu. Beneficiarele acestui rezultat sunt Potaissa Turda, CSM București și HCDS Constanța.
Echipa lui Vlad Caba a început destul de tare cu 10-4 (min. 16), oferind senzația că va câștiga la scor acest joc. Dar Dunărea Călărași a început să se apere tot mai bine și a revenit în meci destul de repede, după 30 de minute diferența fiind minimă în favoarea gazdelor, 16-15. Prima egalitate a jocului s-a consemnat imediat după pauză, 17-17, apoi oaspeții chiar au preluat controlul și au condus în cea mai mare parte a timpului, cu 1-2 goluri diferență. Formația din Sudul țării a avut șansa de a pleca cu toate cele 3 puncte, dar Onyejekwe a egalat în ultimul minut.
HC Odorhei rămâne, așadar, pe locul 5 în Liga Zimbrilor, la 4 puncte distanță de Turda, care are însă un meci mai mult disputat. De partea cealaltă, Dunărea Călărași devine tot mai convingătoare în lupta pentru play-off. După ce a învins HCDS Constanța în etapa trecută, a luat punct în fața unei alte formații cu pretenții, HC Odorhei. Practic, Dunărea a renăscut sub bagheta lui Adrian Petrea, care a câștigat 7 din 9 puncte posibile de când a preluat echipa.
Într-o altă partidă disputată azi, Poli Timișoara – CSM Satu Mare 31-23.
Sursa foto: Facebook / SZKC – Székelyudvarhelyi KC
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER