HC Zalău s-a calificat în turul 3 al Cupei EHF cu dublă victorie în fața echipei turce Ankara Yenimahalle. Atacul trupei lui Gheorghe Tadici a fost la înălțime în jocul retur

HC Zalău a ajuns la două meciuri distanță de faza grupelor Cupei EHF, după ce a eliminat formația turcă Ankara Yenimahalle în turul 2 preliminar. După 26-21 în tur, echipa lui Gheorghe Tadici s-a impus cu 34-29 în partida retur din Turcia.

După jocul tur, fostul selecționer al României a declarat că echipa lui trebuie să înscrie cel puțin 22 de goluri în Turcia, pentru a avea o șansă la calificare. Norma a fost depășită cu vârf și îndesat de o echipă care a avut după statistică mai multe jucătoare exponențiale. În primul rând, HC Zalău a avut două mâini sigure de la distanță, Claudia Constantinescu și Ana Maria Dragut, care împreună au marcat nu mai puțin de 13 goluri. Ultima a făcut, probabil, și cel mai bun joc al sezonului după câteva partide în care nu și-a găsit ritmul.

Tot după partida tur, Tadici a evidețiat faptul că echipa lui a ratat nu mai puțin de 10 mingi din situații de unu la unu, toate de la nivelul extremelor. Aceeași statistică ne-a arătat la sfârșitul partidei faptul că și extremele au fost la înălțime. Andrada Trif avut un procentaj de invidiat, 7 goluri din 7 aruncări.

Cu o echipă bine mobilizată pentru acest meci, HC Zalău nu a avut în niciun moment emoții în privința calificării. În prima parte, ardelencele au condus aproape tot timpul, chiar și cu 12-9, dar la pauză a fost scor egal, 14-14. În partea secundă, Ankara a încercat să preia inițiativa, dar nu a condus niciodată la mai mult de un gol diferență. Iar acest lucru s-a întâmplat în vreo două ocazii la începutul părții secunde. HC Zalău a avut vână, a avut un obiectiv foarte clar și a dictat tempoul până la final. După 60 de minute, trupa lui Tadici a realizat din nou diferența de 5 goluri și a făcut pasul în turul 3 al Cupei EHF.

Ankara Yenimahalle – HC Zalău 29-34 (14-14)

Mben Bediang, Rajkovic – portari; Laiuk 11, Arslan, Chumak, Radovic 3, Ozturk, Akgun Goktepe 1, Turkoglu 3, Bembeyaz, Aydemir, Radojevic 7, Atalar 1, Bedel 1, Zorya 2

Kelemen, Vișan – portari; Nichitean, Tamaș 1, Nica 2, Trif 7, Panici 3, Irimia 1, Abed-Kader 1, Lazea, Rob 4, Dragut 7, Constantinescu 6, Stîngă 1, Ciolan 1

HC Zalău și SCM Craiova, reprezentantele României în turul 3 al Cupei EHF, își vor afla marți adversarele, în urma tragerii la soți de la Viena. Doar echipa din Bănie va fi cap de serie.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 22 10. 2017, 18:42
Actualizat: 22 10. 2017, 18:56