HCM Baia Mare a câștigat cu emoții la Deva. Corona Brașov și Dunărea Brăila, neînvinse și după etapa a 3-a a Ligii Naționale de handbal feminin
Corona Brașov și Dunărea Brăila au maximum de puncte după trei etape în Liga Națională de handbal feminin și par a fi singurele echipe capabile să țină ritmul cu principalele forțe ale campionatului, HCM Baia Mare și CSM București.
Cu multe jucătoare din echipa națională în componență, Corona Brașov are un start lansat în sezonul 2014-2015 al Ligii Naționale de handbal feminin. Echipa pregătită de Bogdan Burcea a obținut duminică a treia victorie consecutivă după ce s-a impus cu 21-18 (11-7) pe terenul echipei Neptun Constanța. Tot cu trei succese a început campionatul și Dunărea Brăila. În această rundă, Gabriela Perianu & Co au câștigat în fieful Unirii Slobozia, scor 24-18.
Campioana en-titre este a treia formație cu maximum de puncte în LN de handbal feminin, după ce a câștigat cu 32-28 în deplasare, cu CSM Cetate Deva. Baia Mare n-a avut însă un meci deloc ușor, în prima repriză fiind nevoită să alerge mai tot timpul după egalare. Omogenitatea reprezintă încă o problemă a HCM-ului.
După un debut șchiopătat, HCM Roman, o altă echipă cu pretenții în Liga Națională, a obținut prima victorie din acest sezon după o dispută aprigă în meciul din deplasare cu CSM Ploiești (23-22). SCM Craiova s-a despărțit în vară de câteva jucătoare importante, dar de la meci la meci arată tot mai bine. În etapa a 3-a, echipa lui Aurelian Roșca a obținut fără emoții cele trei puncte în fața echipei HCM Rm. Vâlcea (24-18). HC Zalău a obținut prima victorie a sezonului, după 27-25 cu Mureșul Tg. Mureș.
Rezultate etapa a 3-a, Liga Națională de handbal feminin
HC Zalău – Mureșul Tg. Mureș 27-25
Unirea Slobozia – Dunărea Brăila 26-28
CSM Ploiești – HCM Roman 22-23
Neptun Constanța – Corona Brașov 18-21
SCM Craiova – HCM Rm. Vâlcea 24-18
Cetate Deva – HCM Baia Mare 28-32
„U” Alexandrion Cluj – CSM București, luni, ora 18:00 (DigiSport)
1. | Corona Brașov | 3 | 3 | 0 | 0 | 85-58 | 9 |
2. | Dunărea Brăila | 3 | 3 | 0 | 0 | 97-72 | 9 |
3. | HCM Baia Mare | 3 | 3 | 0 | 0 | 94-69 | 9 |
4. | CSM București | 2 | 2 | 0 | 0 | 60-37 | 6 |
5. | SCM Craiova | 3 | 2 | 0 | 1 | 67-68 | 6 |
6. | HCM Roman | 3 | 1 | 1 | 1 | 70-73 | 4 |
7. | Neptun Constanța | 3 | 1 | 0 | 2 | 76-74 | 3 |
8. | HC Zalău | 3 | 1 | 0 | 2 | 69-84 | 3 |
9. | Unirea Slobozia | 3 | 1 | 0 | 2 | 67-84 | 3 |
10. | Cetate Deva | 3 | 1 | 0 | 2 | 78-96 | 3 |
11. | „U” Alexandrion Cluj | 2 | 0 | 2 | 0 | 55-55 | 2 |
12 | HCM Rm. Vâlcea | 3 | 0 | 1 | 2 | 66-73 | 1 |
13 | CSM Ploiești | 3 | 0 | 0 | 3 | 63-82 | 0 |
14. | Mureșul Tg. Mureș | 3 | 0 | 0 | 3 | 70-93 | 0 |