HCM Baia Mare, campioana sezonului regulat. Tabloul complet în play-off și situația la retrogradare în Liga Națională de handbal feminin
HCM Baia Mare devine principala favorită la câștigarea titlului după ce a terminat pe locul 1 sezonul regulat al Ligii Naționale. Trupa lui Tone Tiselj a încheiat cele 26 de etape cu un punct în fața echipei CSM București. Gruparea din Capitală a pierdut patru puncte în afara terenului, pentru că n-a avut ecusoanele antrenorilor Mette Klit și SCM Craiova la meciul din etapa a 4-a. Formația doljeană a fost revelația sezonului regulat, reușind să termine pe locul 4.
Campioana en-titre a îndeplinit o simplă formalitate în ultima etapă, în partida pe care a susținut-o în deplasare cu „U” Cluj. HCM a avut nevoie doar de cele 3 puncte pentru a obține anumite avantaje înaintea play-off-ului și le-a luat fără niciun efort, scor 38-27, în fața unei echipe care va avea serios de tras pentru a scăpa de retrogradare. Baia Mare a terminat pe locul 1 sezonul regulat, iar drimul spre un al doilea titlu în Liga Națională arată în felul următor: CSM Ploiești (turul 1), SCM Craiova sau HCM Roman (semifinale), CSM București sau Corona Brașov (finala mare). Cel mai important aspect, în fiecare tur, Baia Mare va juca un eventual meci 3 pe teren propriu. Toată lumea handbalului se uită, de fapt, către o finală HCM – CSM, care ar avea șanse bune să se „întindă” în trei partide. Iar în acest caz, Baia Mare va avea un joc în plus pe teren propriu, situație care îi oferă un avantaj.
Cum arată tabloul play-off:
- jumătatea superioară: HCM Baia Mare – CSM Ploiești, SCM Craiova – HCM Roman
- jumătatea inferioară: Corona Brașov – HC Zalău, CSM București – Dunărea Brăila
Marea rivală a formației din Baia Mare a câștigat cu 36-24 în deplasare la Dunărea Brăila și a terminat la un punct distanță de lider la sfârșitul sezonului regulat. CSM București ar fi încheiat în frunte dacă n-ar fi existat Cazul „Ecusoanele”, în urma căruia a fost „taxată” cu patru puncte, unul penalizare și trei pierdute la masa verde.
Cetate Deva, locul 1 în play-out
Și în turneul play-out, lupta pentru supraviețuire se anunță mai mult decât interesantă. Cele 6 echipe vor pleca la luptă cu punctele acumulate în meciurile directe. Între locul 1 și prima formație sub linie este de numai 4 puncte. Clasamentul înaintea turneului play-out se prezintă astfel: 1. Deva – 20p, 2. Slobozia – 18p, 3. Vâlcea – 17p, 4. Cluj – 16p, 5. Constanța – 16p, 6. Tg. Mureș – 0p.
Etapa a 26-a (LN, feminină) – ultima din sezonul regulat
- HC Zalău – HCM Rm. Vâlcea 34-25
- CSM Unirea Slobozia – HCM Roman 25-29
- SCM Craiova – Corona Brașov 28-27
- CSM Ploiești – Neptun Constanța 30-25
- „U” Alexandrion Cluj – HCM Baia Mare 27-38
- Dunărea Brăila – CSM București 24-36
- Mureșul Tg. Mureș – Cetate Deva 24-30
1. | HCM Baia Mare | 26 | 24 | 0 | 2 | 818-574 | 72 |
2. | CSM București | 26 | 24 | 0 | 2 | 771-553 | 71 |
3. | Corona Brașov | 26 | 19 | 3 | 4 | 741-587 | 60 |
4. | SCM Craiova | 26 | 17 | 1 | 8 | 609-580 | 52 |
5. | HCM Roman | 26 | 15 | 2 | 9 | 613-590 | 47 |
6. | HC Zalău | 26 | 13 | 1 | 12 | 646-654 | 40 |
7. | Dunărea Brăila | 26 | 12 | 1 | 13 | 702-719 | 37 |
8. | CSM Ploiești | 26 | 12 | 1 | 13 | 612-640 | 37 |
9. | HCM Rm. Vâlcea | 26 | 9 | 2 | 15 | 652-704 | 29 |
10. | Cetate Deva | 26 | 8 | 3 | 15 | 662-727 | 27 |
11. | „U” Cluj | 26 | 8 | 2 | 16 | 708-794 | 26 |
12 | Neptun Constanța | 26 | 6 | 2 | 18 | 604-687 | 20 |
13 | Unirea Slobozia | 26 | 6 | 0 | 20 | 628-719 | 18 |
14. | Mureșul Tg. Mureș | 26 | 0 | 0 | 26 | 588-826 | 0 |
CSM București a fost penalizată cu un punct
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?