HCM Baia Mare, la un pas de o lovitură pe piața transferurilor. A vrut să aducă o jucătoare de Top 3 în Europa, de la Krim
- Vicecampioana României nu a putut concura cu Vardar Skopje la oferte
- HCM Baia Mare și CSM București sunt pe cale să-și construiască două echipe capabile să răstoarne ierarhii în Europa. Rivalitatea celor două echipe începe să semene cu „clasicul” Oltchim – Rulmentul
HCM Baia Mare și CSM București anunță o primăvară fierbinte în handbalul românesc. Ambele grupări și-au propus obiective îndrăznețe în anii următori, astfel că au intensificat discuțiile pentru a transfera jucătoare de cea mai bună calitate din Europa.
Baia Mare este prima care a mutat, obținând semnătura norvegiencei Camilla Herrem, o extremă stânga cu titluri olimpice, mondiale și europene în palmares. De asemenea, echipa pregătită de Costică Buceschi și-a asigurat serviciile tricolorei Valentina Ardean. Principala favorită la câștigarea titlului în Liga Națională are însă ținte și mai înalte pentru a-și întări linia de nouă metri, compartimentul care dă forța unei echipe în atac. HCM Baia Mare a tratat în ultima perioadă cu Andrea Penezic, un inter stânga aflat în Top 3 în Europa, în prezent handbalistă la Krim Ljubljana. Conform unor surse, transferul a eșuat întrucât HCM-ul nu a putut concura cu Vardar Skopje, noul „El Dorado” din handbalul feminin european. Campioana Macedoniei i-ar fi oferit jucătoarei un contract de 15.000 de euro pe lună, sumă pe care Baia Mare n-ar fi putut să i-o asigure. Andrea Penezic nu a fost încă anunțată oficial la Skopje, însă tot mai multe surse susțin că handbalista din Croația a bătut palma cu Vardar. Cu Penezic va merge în Macedonia și Barbara Lazovic-Varlec. De asemenea, Anja Althaus, pivotul titular al naționalei Germaniei, va juca din vară la Skopje.
CSM București a răspuns zilele trecute cu un prim transfer, Patricia Vizitiu, și este pe cale să aducă în viitorul apropiat alte handbaliste din naționala României, precum Oana Manea, Talida Tolnai, Aurelia Brădeanu sau Gabriela Perianu. Principala țintă a CSM-ului este însă antrenorul Jakob Vestergaard, danezul de care ar depinde și politica clubului de achiziții. Deocamdată, gruparea bucureșteană și-a asigurat serviciile colaboratorului danez de la Viborg și Oltchim, Mette Klit. Dacă Vestergaard acceptă oferta CSM-ului, atunci suedeza Linnea Torstensson, cea mai bună handbalistă de la Euro 2010, ar putea fi un alt transfer al echipei din capitală. O altă grijă a CSM-ului este să obțină la sfârșitul sezonului un loc de cupă europeană, fie prin accederea în play-off, fie prin câștigarea Cupei României. În funcție de îndeplinirea acestui obiectiv ar putea convinge alte jucătoare de top din lume să semneze cu formația bucureșteană. Iar în cazul în care ar obține calificarea în cupele europene, CSM București ar putea solicita un wild-card fEHF-ului în preliminariile Ligii Campionilor, așa cum au procedat în anii precedenți și alte echipe din Europa.
Interesant este faptul că în această perioadă asistăm, în handbalul românesc, la un nou duel la cel mai înalt nivel. Dorința arzătoare a echipelor HCM Baia Mare și CSM București de a-și construi echipe care să se bată în Liga Campionilor a început să semene cu disputa pentru supremație din 2006, când Oltchim și Rulmentul au dus o luptă teribilă pe piața transferurilor pentru a obține semnătura celor mai importante jucătoare din echipa națională. Din acea „încleștare” s-a născut și „Dream Team-ul” Oltchimului din ultimii ani, care a jucat finala Ligii Campionilor în 2010 și a fost aproape de a repeta performanța în alte trei ocazii. Diferența dintre Oltchim – Rulmentul și HCM Baia Mare – CSM București este că ultima „pereche” s-a orientat, în general, către jucătoare diferite din afara granițelor țării.