HCM Baia Mare, pe lista echipelor de elită din Europa. Campioana României se află în fața unei premiere
- Formația pregătită de Costică Buceschi își va afla pe 27 iunie adversarii din grupele Ligii Campionilor.
- Corona Brașov nu a solicitat wild-card, astfel că România intră doar cu o echipă în prima competiție europeană ca valoare.
Federația Europeană de Handbal a anunțat vineri cele 14 echipe calificate direct în grupele Ligii Campionilor, dar și formațiile care vor participa la un turneu de calificare. HCM Baia Mare, campioana României, este calificată, în premieră, direct în grupele competiției. Echipa pregătită de Costică Buceschi a ajuns și în ultimul sezon în această fază a competiției, dar după ce a fost nevoită să treacă printr-un turneu preliminar.
HCM Baia Mare este calificată la „masa bogaților” alături de alte 13 campioane din Europa: Buducnost (Muntenegru), Dinamo Volgograd (Rusia), Gyor (Ungaria), Krim Ljubljana (Slovenia), Larvik (Norvegia), Lokomotiva Zagreb (Croația), Metz (Franța), Hypo Viena (Austria), IK Savehof (Suedia), MKS Selgros Lublin (Polonia), Thuringer (Germania), Vardar Skopje (Macedonia) și Viborg (Danemarca).
Din opt echipe în calificări se aleg alte două formații pentru grupe
În viitorul sezon, doar două țări au primit din oficiu două locuri în Liga Campionilor, Ungaria și Danemarca, națiunile clasate pe primele două locuri în ierarhia EHF. Ferencvaros (Ungaria) și FC Midtjylland (Danemarca) vor fi nevoite să joace un turneu de calificare. Federația Europeană a oferit însă șansa altor țări să solicite un wild-card pentru a participa cu cel puțin o echipă în turneul de calificare. Corona Brașov ar fi avut acest drept, din partea României, însă formația de la poalele Tâmpei a decis să participe în Cupa EHF. Șase echipe au cerut wild-card pentru Liga Campionilor, Byasen (Norvegia), Podravka (Croația), Leipzig (Germania), Fleury și Le Havre (Franța), Zaglebie Lublin (Polonia). Doar primele trei au primit însă aviz favorabil. În calificări vor mai intra campioanele Olandei (Sercodak Dalfsen), Serbiei (Radnicki Kragujevac) și Belarusului (BNTU Belaz Minsk). Din cele opt formații care vor disputa calificări, dora două vor accede în grupele Ligii Campionilor
Federația Europeană de Handbal va anunța urnele valorice luni, 23 iunie, iar tragerile la sorți sunt programate în 26 iunie (turneele de calificare) și 27 iunie (grupele Ligii Campionilor). Cea mai importantă competiție europeană la nivel de cluburi se va desfășura în 2014-2015 după un nou format. Numărul turneelor de calificare s-a redus de la două la unu, iar din prima fază a grupelor se vor califica 12 echipe, față de 8 în ultimul sezon. Grupele principale vor fi formate din câte șase echipe, iar primele patru se vor califica în sferturi. Această rundă este o altă noutate în Liga Campionilor la feminin. Câștigătoarele celor patru „sferturi” vor accede în turneul Final 4 din 9-10 mai 2015.