HCM Baia Mare și-a prezentat oficial lotul cu care atacă Final 4-ul Ligii Campionilor. Din echipă fac parte zece jucătoare din străinătate

  • Campioana României va avea în sezonul 2014-2015 jucătoare de la opt echipe naționale

HCM Baia Mare a suferit o transformare substanțială în această vară, după ce a reușit să câștige primul titlu din istoria clubului. Echipa formată în mare parte din jucătoare de pe plan local în ultimii ani a devenit o selecționată mondială, cu 10 handbaliste din afara granițelor țării, dar și cu cele mai bune fete de la prima reprezentativă. Motivele acestor schimbări importante au fost dictate în primul rând de principalul obiectiv al clubului, accederea în turneul Final 4 al Ligii Campionilor. Câștigarea trofeelor pe plan intern sunt deja obiective obligatorii, după cum au declarat și oficialii clubului la prezentarea lotului.  „Obiectivele sunt clare. Ce am realizat anul trecut în campionatul intern rămâne valabil și pentru noul sezon, pentru că nu putem, nu avem voie să coborâm ștacheta. Ceea ce am încercat anul trecut să facem în plan european este necesar să reușim în acest an. Le doresc în primul rând tuturor jucătoarelor multă sănătate pentru că numai fiind 100% apte vor putea să dea randament maxim și sper să ne îndeplinim obiectivele”, a susținut Costică Buceschi la prezentarea oficială a echipei.

Selecționata mondială a echipei HCM Baia Mare cuprinde handbaliste de la opt reprezentative. Cele mai multe provin de la naționala României: Ungureanu, Ardean (care a fost desesmnată și căpitanul echipei), Buceschi, Marin, Oltean, Nechita. Din lot fac parte și trei campioane mondiale, Arenhart, Do Nascimento și Herrem, ultima fiind și campioană olimpică en-titre. De asemenea, brazilianca Alexandra Do Nascimento a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii în 2012.

Lotul HCM Baia Mare pentru sezonul 2014/2015

Portari: Paula Ungureanu, Barbara Arenhart (Brazilia), Yulia Dumanska;
Extreme stânga: Valentina Ardean Elisei, Camilla Herrem (Norvegia);
Interi stânga: Eliza Buceschi, Gabriella Szucs (Ungaria), Lois Abbingh (Olanda), Lilia Artsiukhovich (Belarus);
Centri: Luciana Marin, Laura Oltean;
Interi dreapta: Melinda Geiger, Ekaterina Davydenko (Rusia), Elena Gjeorgjievska (Macedonia);
Extreme dreapta: Adriana Nechita, Alexandra Do Nascimento (Brazilia);
Pivoți: Georgeta Diniș Vârtic, Timeea Tătar, Ksenia Makeeva (Rusia), Anastasia Lobach (Belarus);

Staf tehnic: Costică Buceschi – antrenor principal, Magda Kovacs – antrenor secund, Ioan Belu – antrenor cu portarii;
Preparator fizic: Ștefan Ciuntu; Fizioterapeut: Adrian Ionescu; Maseur: Valentina Mitrașcă; Medicii echipei: Norbert Stenczel și Florin Oancea.

Publicat: 17 07. 2014, 11:40
Actualizat: 17 07. 2014, 14:10