HCM Constanța a câștigat Supercupa României
Campioana HCM Constanța a câștigat, sâmbătă, la București, Supercupa României la handbal masculin, primul trofeu al sezonului 2013-2014, în fața vicecampioanei Știința Bacău.
HCM Constanța s-a impus în fața formației Știința Bacău, cu scorul de 23-18 (10-7).
Cele două echipe s-au confruntat și în finala Cupei României, HCM câștigând cu 34-23.
HCM Constanța deține și titlul național și Cupa României, astfel că FR Handbal a decis ca Supercupa să fie disputată cu vicecampioana Știința Bacău, în condițiile în care trofeul se joacă între campioană și câștigătoarea Cupei României.
Tot sâmbătă, de asemenea, la București, trofeul similar la feminin a revenit vicecampioanei HCM Baia Mare, care a trecut de „U” Jolidon Cluj, cu scorul de 33-28 (14-12).
Supercupa României la feminin s-a disputat în 2013 între vicecampioana și, totodată deținătoarea Cupei României, HCM Baia Mare, și medaliata cu bronz a Ligii Naționale, „U” Jolidon Cluj.
Federația Română de Handbal a fost nevoită să recurgă la această măsură, după ce campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a desființat, din cauza problemelor financiare.
Sursa: Mediafax