Campioana la handbal masculin HCM Constanța va face parte din urna a doua valorică, la tragerea la sorți a turneelor preliminare din Liga Campionilor, a anunțat, vineri, forul continental de profil (EHF).
Componența urnelor valorice pentru turneele preliminare este următoarea:
Urna 1: HK DROTT Halmstad (Suedia)
2: HC Dinamo Minsk (Belarus), Borac Banja Luka (Bosnia), HCM Constanța
3: HC Vojvodina (Serbia), Tatran Presov (Slovacia), FC Porto Vitalis (Portugalia)
4: Alpla HC Hard (Austria), Elverum Handball (Norvegia), Beșiktaș JK (Turcia)
5: HC Motor (Ucraina), AEK Atena (Grecia), HV KRAS/Volendam (Olanda)
6: Handball Esch (Luxemburg).
Tragerea la sorți a grupelor din turneele preliminare va avea loc în 27 iunie, la Viena.
EHF a anunțat și urnele valorice pentru echipele calificate direct în faza grupelor, tragerea la sorți a acestora urmând a avea loc în 28 iunie.
Câștigătoarele turneelor preliminare, în care va evolua și HCM Constanța, se vor califica în faza grupelor. De asemenea, pentru al patrulea loc disponibil se vor lupta HK DROTT Halmstad (Suedia) și Handball Esch (Luxemburg), care nu vor juca în turnee, ci se vor înfrunta direct.
Tot pentru calificarea în faza grupelor se vor lupta în turneul wild-card echipele Pick Szeged-HC Metalurg, respectiv SPR Wisla Plock-Montpellier Handball, în timp ce deținătoarea trofeului, HSV Hamburg va juca meci eliminatoriu cu Fuchse Berlin. HSV Hamburg a primit wild-card, după ce în campionatul german s-a clasat pe locul 5, care nu îi dădea dreptul să evolueze în Liga Campionilor.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER