HCM Constanța, meci dur la Braga
Vicecampioana României și-a făcut singură viața grea în turul trei al Cupei Cupelor, după o primă manșă ce a abundat în greșeli ofensive. HCM Constanța a învins în urmă cu cinci zile pe ABC Braga cu 21-18, amânând verdictul pentru retur. Constănțenii au plecat azi dimineață în Portugalia pentru asaltul optimilor de finală ale celei de a doua competiții continentale. Returul are loc mâine, de la ora 20:00. „Trebuie să ne facem jocul și să ne păstrăm luciditatea indiferent de cum evoluează scorul”, prefațează interul Florin Nicolae (foto) returul din Portugalia.
Învingători cu 21-18 în prima manșă, constănțenii se așteaptă la un meci greu. „Trei goluri sunt și multe, și puține. Nu cred că mai putem repeta meciul nereușit de acasă. Cu un joc normal, cred că putem chiar și câștiga. Ne-am pregătit special pentru apărarea avansată a portughezilor”, a mai declarat Nicolae. Din cauza unor accidentări, antrenorul Zoran Kurtes nu poate miza la Braga pe interul dreapta Mureșan și pe „centrul” Kresko Ivankovic.