Campioana României la handbal masculin și totodată liderul la zi al Ligii Naționale, HCM Constanța, s-a reunit, miercuri, în vederea pregătirii celei de-a doua părți a sezonului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Unul în care are ca obiectiv câștigarea celui de-al optulea titlu național, a unei noi Cupe a României, dar și accederea în 16-imile de finală ale Champions League. La primul antrenament au participat doar 12 jucători, alți cinci lipsind din diverse motive: Șimicu, Sadoveac și Criciotoiu sunt în cantonamentul echipei naționale a României, portarul Ionuț Iancu a fost învoit după ce a evoluat în preliminariile CM de handbal tineret, iar Branislav Angelovski și antrenorul Zvonko Sundovski vor participa cu Macedonia la CM din Spania, din perioada 11-27 ianuarie.
În lipsa antrenorului principal, antrenamentele sunt conduse de secunzii Marko Isakovic și Alexandru Buligan. La finele acestei săptămâni, formația constănțeană ar putea pleca într-un stagiu de pregătire de zece zile la Piatra Neamț sau la Kralovo (Serbia).
„De câțiva ani ne reunim după fiecare vacanță de iarnă în efectiv mai redus pentru că unii se află la echipa națională. Suntem obișnuiți. Ei se pregătesc acolo, noi ne pregătim aici, iar când ne întâlnim vom mai avea doar câteva zile până la primul meci oficial. Așa se întâmplă în fiecare an, dar mereu am scos-o la capăt pentru că pregătirea este bună și aici și la echipa națională”, a declarat căpitanul Laurențiu Toma.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER