HCM Constanța speră să recupereze în retur

Victoria obținută la Reșița la mijlocul acestei săptămâni a dat HCM-ului siguranța necesară înaintea returului cu Vive Kielce, contând pentru turul II al Cupei Cupelor. Pentru a se califica mai departe, Constanța trebuie să bată azi (ora 18:00) la șapte goluri formația poloneză, după ce în tur a pierdut cu 21-27. HCM a mai trecut printr-o astfel de situație, de a răsturna rezultatul, chiar la prima participare în cupele europene, în sezonul 2001-2002. Atunci, în Challenge Cup, "marinarii“ pierduseră prima manșă cu 23-31 în deplasare la RK Jugovic KAC. Returul a fost însă de excepție, iar Constanța s-a calificat mai departe după ce s-a impus cu 27-16.
Laurențiu Toma sau Rudi Stănescu, aflați atunci în lot, pot fi și acum doi dintre artizanii unui eventual succes pentru HCM. "Dacă avem aceeași atmosferă ca în 2001, cu siguranță ne calificăm. Vive Kielce poate fi eliminată, dar trebuie să evoluăm foarte bine. Chiar și eu am ratat mult în tur, dar suntem montați să ne revanșăm”, spune Laurențiu Toma. HCM Constanța poate alinia azi tot ce are mai bun în lot.

 

8 sezoane are Laurențiu Toma cu HCM Constanța în cupele europene

Publicat: 18 10. 2008, 09:19
Actualizat: 18 10. 2008, 09:30