HCM își face încălzirea în Macedonia pentru Liga Campionilor. Constanța a fost învinsă cu 33-26 de Vardar Skopje
HCM Constanța participă în aceste zile, la Struga (Macedonia), la unul dintre cele mai puternice turnee de pregătire înaintea sezonului oficial. La meciul de debut, cu Vardar Skopje, „marinarii” au pierdut cu 33-26. A fost un meci între două participante în Liga Campionilor, diferența constând însă în faptul că Vardar este calificată direct în faza grupelor, în timp ce HCM Constanța este nevoită să joace într-un turneu cu Volendam și cu FC Porto / Elverum.
Joi, de la ora 19:45, campiona României va înfrunta o altă echipă puternică, Ivry (Franța). Marinarii vor debuta oficial în Europa pe 31 august, în Portugalia, în comopania olandezilor de la Volendam.