HCM Rm. Vâlcea și-a schimbat obiectivul și a făcut șase achiziții
- Echipa pregătită de „tripleta” Simona Gogârlă – Mia Rădoi – Ilidiko Barbu a achiziționat trei jucătoare de peste hotare, două din Portugalia și una din Rusia
- Dacă în ultimul sezon, HCM Rm. Vâlcea a avut ca obiectiv salvarea de la retrogradare, în viitoarea ediție de campionat și-a propus accederea în play-off (locurile 1-8)
HCM Rm.Vâlcea și-a remaniat substanțial lotul din ultimul sezon, doar opt jucătoare fiind păstrate sub comanda Simonei Gogârlă. De remarcat că golghetera echipei din sezonul trecut, Janina Luca, a semnat un nou acord cu echipa vâlceană, iar extrema Anca Stoica și-a prelungit împrumutul de la Corona, după ce, în iarnă, la primul joc a suferit o accidentare gravă, care a ținut-o pe tușă restul sezonului.
Conducerea clubului vâlcean a anunțat șase achiziții înaintea startului pregătirilor, dintre care trei straniere. Astfel, portughezele Diana Filipa Rokue Tavares, Claudia Coreea Gonkaves Semedo și rusoaica Irina Daria au semnat înțelegeri cu Vâlcea. Lor li se adaugă Carmina Bădiță (Zalău), Andreea Adespi (Brăila) și Ana Maria Simion (Deva). „Este posibil să mai apară 1-2 noutăți, lotul nu este încă definitivat. Avem ca obiectiv intrarea în play-off”, a anunțat președintele HCM-ului, Toma Pleșa.
HCM se va reuni pe 14 iulie (ora 18:00), în Sala Sporturilor Traian din Rm.Vâlcea, dar fără jucătoarele lusitane, a căror sosire este așteptată pe 17 iulie.
Lotul HCM Rm. Vâlcea
PORTARI: Diana Filipa Roque Tavares (Portugalia), Cristina Sântămărean
LINIA 9 METRI: Janina Luca, Alexandra Andrei, Andreea Adespi (Brăila), Mădălina Chirilă, Roxana Cherăscu, Claudia Coreeia Gonkaves Semedo (Portugalia)
EXTREME: Carmina Bădiță (Zalău), Ana Maria Simion (Deva), Anca Stoica (prelungire împrumut Corona), Diana Predoi, Hermina Stoicănescu, Elena Mitrache
PIVOȚI: Ilina Daria (Rusia), Florentina Craiu
ANTRENORI: Simona Gogârlă, Mia Rădoi, Ildiko Barbu
Articol scris de Adi Georgescu