HCM rules!**
Reșița „s-a betonat” degeaba. I-a luat pe Fenici, Petrea și
Ghionea, dar tot nu a reușit să obțină prima victorie în fața
HCM-ului. Constanța a câștigat derby-ul de aseară, de la Reșița,
scor 26-24, din etapa a 18-a a Ligii Naționale.
Multe calcule pentru cărășeni înainte de meci. Aveau nevoie de o
victorie la șase goluri pentru a demonta handicapul meciului din
tur și diferența de puncte din clasament favorabilă Constanței. O
victorie strânsă îi menținea pe reșițeni în lupta pentru titlu, o
înfrângere le năruia speranțele. Elevii lui Omer au început în
forță și, cu o două goluri avantaj în primele minute, au început să
spere.
Dar mașinăria lor s-a gripat rapid, numai Ghionea funcționând la
turație maximă. La golurile noului reșițean a răspuns mereu
Csepreghi, aflat într-o formă de zile mari. Treptat, HCM a revenit
și a impus legea pe teren, grație în primul rând apărării. Au
contat apoi și cele patru aruncări de la 7 metri dictate în
favoarea lor în 17 minute, care au imflamat publicul, dar tot ce
conta era tabela: la pauză 8-12.
A patra
ratare pentru Omer
A doua repriză a fost o goană nebună a Reșiței după victorie, cu
fluctuații în joc și în diferență de goluri, dar Constanța nu a
cedat pentru niciun moment conducerea, fie că a fost la un gol
distanță, fie că la patru. La final, HCM Constanța s-a impus cu
26-24.
Antrenorul Reșiței, Aihan Omer, a eșuat pentru al patrulea an
consecutiv în tentativa de a-și învinge creația anilor trecuți, pe
HCM, în vreme ce Constanța a intrat într-o cursă solitară cu un
finiș așteptat, câștigarea unui nou titlu. Diferența a crescut acum
la șase puncte.
„Înainte de meci le-am spus
băieților: „Mai avem două hopuri, cu Reșița și sâmbătă cu PAOK.
Haideți să ne întoarcem victorioși la familii!”,Nurhan Ali,
director HCM
„Sunt
nervos pe arbitraj. Nu cedăm lupta, mergem mai departe. Sperăm
într-o cădere a HCM-ului, poate să piardă cu Steaua și alte
echipe”, Aihan Omer, antrenor UCM Reșița
3 meciuri
trebuie să piardă Laurențiu Toma (la minge) și compania, iar Reșița
să câștige tot pentru a putea răsturna ierarhi