Foarte aproape de a se îneca la mal, HCM Constanța s-a redresat în ultima secundă a partidei de aseară, jucată pe litoral, cu rușii de la St. Petersburg, scor 29-28 (16-13). Sabou a marcat în ultima secundă, iar elevii tandemului Hairi – Buligan se mențin pe linia de plutire, în încercarea de a ieși pentru al doilea an consecutiv din grupe.
Etapa a cincea a Grupei D venea ca un uragan devastator pentru „marinari”. Sau ca un colac de salvare! Era simplu! Eșecul sau egalul i-ar fi scos pe Băiceanu și ai lui din apa Ligii Campionilor, pentru că n-ar mai fi prins, matematic poziția a patra… Victoria le-ar fi prelungit croaziera speranțelor spre optimi. Chiar dintr-o grupă cu Ciudad Real, Flensburg și Zagreb, una în care visurile românești nu cunosc primele trei cifre. Ci doar numere! Numerele personale le-au executat pentru început mai toți băieții Constanței. Popeye a pus bariere, Pablo Stavrositu a înfipt cuțit după cuțit, iar Toma și-a valorificat forța poigneului 10-6 (m. 21) și 12-8 (m. 24).
Final horror
Detașați de ruși încă de la pauză (16-13), campionii s-au ținut permanent în actul secund la două-trei lungimi. Până cu patru minute înainte de final însă (25-25, m. 56)! Unul halucinant! Cu tabela rămasă stană de piatră și cu jucătorii constănțeni lipsiți de reacție, după ce Sadoveac marcase pentru 28-26! În 60 de secunde însă, rușii au echilibrat (28-28), după o eroare a lui Adzic, iar HCM era eliminată practic. Într-o astfel de situație extremă a ieșit la rampă salvamarul-extremă Sabou. Un gol rapid pe contraatac (29-28), unul care a înșurubat Constanța pe locul al patrulea în grupă, dând totodată și semnalul revenirii parcă la forma de anul trecut.
„Nu a fost un meci de văzut pentru cei care au probleme cu inima”, Alexandru Buligan, antrenor HCM
„Cele două victorii nu vor însemna nimic, dacă la St. Petersburg nu vom lua măcar un punct”, Silviu Bălceanu, pivot HCM
Marcatorii HCM au fost Stavrositu (7 goluri), Sadoveac (6), Toma (5), Schuch (3), Sabou (3), Băiceanu (3), Angelovski (1) și Csepreghi (1) De la ruși, cel mai bun marcator a fost Nasyrov, cu 8 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER