Herbert Muller are emoții pentru tricolore

Herbert Muller a lăsat în această perioadă haina de antrenor de la Rulmentul și a îmbrăcat-o pe cea de selecționer al Austriei.

Aflat la 120 de kilometri de Skopje, la Ohrid, tehnicianul româno-german este conectat și la parcursul naționalei țării noastre. „Țin cu România. Am mai multe echipe cu care aș putea să simpatizez. Spre exemplu, în naționala Germaniei sunt mai multe foste eleve de la Nürberg și chiar îi doresc un parcurs cât mai lung, mai ales că nu este pe aceeași parte cu România. Trebuie să mă uit însă, în primul rând, la jucătoarele mele. Iar de la Brașov sunt jucătoarele la lot. În plus, întotdeauna am ținut pumnii României pentru că este țara în care m-am născut. Privind dintr-un alt punct de vedere, trebuie să țin cu Austria, care are o echipă tânără. Mai ușor ne-ar fi la un Mondial unde mai sunt și echipe exotice. Suntem fără Spiridon, Rotiș sau Acimovic, astfel că nu ne putem propune mare lucru, ci mai degrabă să învățăm de la fiecare meci câte ceva”, a declarat Muller pentru ProSport.

„România merge la medalie”

După ce și-a exprimat sentimentele înaintea turneului final, antrenorul Rulmentului a analizat grupa A, din care face parte și România. „Este fără îndoială o grupă enorm de tare, este grupa morții. O echipă de top, candidată poate chiar la o medalie, va trebui să părăsească turneul după primele trei jocuri. Nu cred că va fi România pentru că are o echipă valoroasă”, a punctat Herber Muller. Selecționerul Austriei a vorbit și despre șansele tricolorelor de a ajunge pe podium: „Se anunță un turneu final interesant, cu multe surprize. Multe naționale sunt în schimbare. România și-a păstrat însă majoritatea jucătoarelor cheie și clar merge la medalie“, a conchis antrenorul care va avea atenția distributivă la Euro.

Au refuzat invitația Ambasadei României

Tricolorele au sosit ieri la prânz în Skopje, în același timp cu Franța și Ungaria. Fetele au fost cazate la Hotelul Continental și imediat au fost invitate la Ambasada României, pentru a celebra Ziua Națională, dar au refuzat politicos preferând un studiu video. Aseară, ele au efectuat primul antrenament în vederea debutului din grupă, cu Ungaria, de mâine.

"Ultimele rezultate din meciurile de pregătire nu au fost convingătoare, dar România este capabilă de orice" – Herbert Muller, selecționer Austria

Publicat: 02 12. 2008, 09:10
Actualizat: 02 12. 2008, 09:12