Herbert Muller, în Bundesliga!** „Este candidatul ideal”

Herbert Muller, fostul antrenor al vicecampioanei la handbal
feminin Rulmentul Brașov, a semnat un contract valabil de la 1
iulie cu formația germană Thuringer HC.

Clubul german, care se află pe locul 7 în Bundesliga, va fi condus
până la finalul actualului sezon de actualul tehnician Dago
Leukefeld.

„Herbert Muller este candidatul ideal pentru a construi o
echipă de top în Bundesliga, așa cum ne dorim. Contractul
actualului antrenor nu va fi reînnoit, nu a fost ceva planificat,
pur și simplu drumurile noastre se vor separa”
, a
declarat, vineri, președintele clubului Thuringer HC, Karsten
Doring, după ce a anunțat că Herbert Muller va fi noul
antrenor.

Tehnicianul care a fost demis de la Rulmentul Brașov la mijlocul
acestei luni revine astfel în Bundesliga, după trei sezoane. Muller
a activat ultima dată în Germania, la FC Nurnberg, cu care a
câștigat trei titluri naționale, între 2005 și 2008. Antrenorul
născut la Timișoara a semnat cu THC un contract valabil până în 30
iunie 2012, iar fratele său Helfried îi va fi secund, începând cu 1
iulie. Herbert Muller va continua activitatea la naționala feminină
a Austriei.

Publicat: 30 01. 2010, 16:28
Actualizat: 30 01. 2010, 16:31