Herrem susține că un an la HCM Baia Mare îi este suficient: „Nu înțeleg multe lucruri aici”. Ce o nemulțumește pe norvegiancă

Herrem susține că un an la HCM Baia Mare îi este suficient:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Extrema stângă a lui HCM Baia Mare, Camilla Herrem, s-a plâns de condițiile de la Baia Mare, declarând pentru ziarul norvegian VG că este decisă să plece în vara viitoare, chiar înaintea meciului cu Larvik de vineri, din Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin

  • Herrem e a doua opțiune a lui Buceschi pe postul de extremă stângă, fiind devansată de Valentina Ardean Elisei

Sosirea Camillei Herrem la HCM Baia Mare a fost o pată de culoare neașteptată pentru handbalul românesc. Rar se vede ca o jucătoare din Norvegia să vină în Estul Europei, însă totul părea în regulă, după ce extrema stângă de 28 de ani a venit la Baia Mare, alături de soțul ei, Steffen Stegavik, care evoluează pentru Minaur. Dar după câteva luni petrecute la echipa maramureșeană, Herrem se plânge că nu s-a adaptat cum trebuie nici la viața din Baia Mare, nici la echipa condusă de antrenorul Costică Buceschi. Cel puțin asta reiese din declarațiile jucătoarei care a evoluat timp de opt ani la Byasen Trondheim înainte să vină la Baia Mare, într-un interviu oferit ziarului norvegian VG, înaintea jocului cu Larvik, de vineri.

„Antrenorul nu m-a întrebat nimic de Larvik”

Ce spune Herrem? Un rezumat al declarațiilor e clar: extrema din Norvegia e aproape sigură că va pleca în vară, spune că nu înțelege metodele de lucru din România și că diferențele culturale dintre țara noastră și statul nordic sunt imense. Concret, Herrem, care a semnat un angajament pe un an, cu posibilitate de prelungire în vara lui 2015, crede că nu își va exercita opțiunea și că va pleca din Baia Mare la finalul contractului: „E greu să spun ce voi face. Dar în acest moment, sunt decisă să plec. Nu e vorba de fetele de la echipă, mă înțeleg excelent cu ele. Sunt doar câteva lucruri care îmi lipsesc”.

Continuă tot Herrem: „Sunt în afara zonei mele de confort. A fost greu, e foarte greu. Nu cred că decizia să vin în România a fost una greșită. Mi-am propus să îmi setez niște ținte înalte. A fost o schimbare pe care am vrut să o fac. Dar sunt câteva lucruri pe care nu le înțeleg. Spre exemplu, e total diferit modul în care pregătim meciurile”. Extrema stângă a spus și că se simte bine alături de soțul său la Baia Mare și că nu se simte deranjată de antrenamentele destul de dure pe care le are la echipă. Însă s-a plâns de faptul că nu prea înțelege indicațiile date de antrenor în timpul ședințelor de pregătire și de faptul că Buceschi nu i-a cerut părerea legată de echipa norvegiană: „Nu merge așa în România. Jucătoarele m-au întrebat, însă nu și antrenorii. Pentru mine ar fi fost ceva normal, cred că oricine m-ar fi întrebat asta. Dar poate că normalitatea e diferită în România”.

Declarațiile lui Herrem vin în contextul în care extrema din Norvegia nu a prins mult timp în teren în acest sezon, antrenorul Costică Buceschi preferând-o pe Valentina Ardean Elisei pe postul respectiv. Interesant e că tehnicianul Costică Buceschi i-a cerut părerea lui Herrem legată de Larvik joi seară, cu o zi înaintea meciului, iar norvegianca a oferit informațiile cerute. Lucru confirmat chiar și de tehnicianul echipei băimărene la emisiunea Săptămâna de handbal de la televiziunea Digi Sport: „Sigur, am vorbit cu Camilla despre Larvik, iar ea ne-a oferit informații bune. Oricum, Larvik joacă la fel de cinci ani și nu ne pot surprinde cu nimic”. Interviul în Norvegia a fost oferit înainte de discuția de joi seara.
 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan: „Sunt șantajat. Îmi cere 200.000 de euro. Este o mafie”
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan:…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×