Huțupan sau Tadici?

Oltchim Rm. Vâlcea a obținut luni seara al 14-lea titlu din istorie, dar conflictul dintre Luminița Dinu și Gheorghe Tadici nu s-a stins.

Portarul campioanei, dar și al primei reprezentative, nu a uitat declarațiile pe care antrenorul le-a făcut în urmă cu câteva luni, când acesta a afirmat despre ea că a venit la Vâlcea după ce s-a terminat „cașcavalul“ la Ljubljana. Deși a anunțat că va vorbi despre aceasta și va da o replică, Luminița Dinu a tot amânat momentul, dorind să se concentreze asupra jocurilor disputate cu Oltchim și echipa națională.

Acum, Liga Națională s-a încheiat, iar lumea handbalului se întreabă dacă Luminița va mai continua să joace. „Merg pas cu pas, iar după JO de la Beijing mă voi hotărî dacă mă retrag sau voi continua. Pentru moment, îmi doresc calificarea cu echipa României la Campionatul European“, ne-a declarat portarul naționalei. Conform unor surse din interiorul clubului vâlcean, Luminița Dinu este decisă să pună punct carierei după JO dacă Gheorghe Tadici va fi păstrat pe banca tehnică a Oltchimului.

Un lucru este cert, faptul că formația vâlceană a demarat discuții cu antrenori de peste hotare pentru a prelua pe Oltchim, unul dintre aceștia fiind Tone Tiselj (foto mic), în prezent antrenorul echipei Buducnost. Tadici a susținut că decizia finală îi aparține unui singur om, finanțatorului Constantin Roibu, punctând, totodată, pentru Sport.ro: „Între campionate sunt schimbări de jucătoare, de antrenori, mai puțin de președinți, bineînțeles că unii președinti sunt chiar veșnici. Nu mă surprinde nimic, ceea ce pot să vă spun este că dacă azi plec de la Vâlcea mâine seară am posibilitatea să antrenez altă echipă“. O decizie în acest sens ar putea fi luată marți, în ședința Consiliului de Administrație de la Oltchim.

Publicat: 27 05. 2008, 19:23
Actualizat: 28 05. 2008, 00:51