Portarul reprezentativei de handbal feminin a României, Luminița Huțupan Dinu, intenționează ca, după revenirea de la Jocurile Olimpice de la Beijing, să introducă în contractul cu gruparea Oltchim Râmnicu Vâlcea o clauză care să-i permită să devină mamă, dacă va semna un nou acord.
"De vreo cinci ani de zile, îmi doresc să fac un copil. Am 37 de ani, sunt mulțumită pe plan profesional, dar cei de la conducerea Oltchimului m-au rugat să mai semnez pentru un sezon. Nu știu dacă pot face asta. Iar după Olimpiadă, le voi pune o clauză în contract, care să-mi permită să-mi îndeplinesc și visul de a deveni mamă", a spus Huțupan Dinu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER