Emeric Ienei, antrenorul care a înregistrat cea mai mare performanță din istoria Stelei (câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986), este un fan înrăit al echipei feminine de handbal Oltchim. Ienei a urmărit toate meciurile vâlcencelor în această ediție a Ligii Campionilor și crede că Oltchim are mari șanse să ajungă în finală. „Aceste fete sunt prea profesioniste, ca să nu câștige returul cu Györ. Cred foarte mult în Radu Voina, el le poate mobiliza exemplar. E prieten bun cu mine de mulți ani”, ne-a spus Ienei. Fostul tehnician al roș-albaștrilor, în vârstă de 73 de ani, e dispus să tragă, de fericire, un chef pe cinste împreună cu Voina.
Ia mai toarnă un păhărellll…. „Dacă va câștiga finala, o să mă îmbăt cu Radu Voina. O să tragem o sticlă de palincă de-aia de Ardeal, de la mine din zonă. Mă îmbăt sută la sută, fără discuții”, promite el. Celebrul antrenor povestește cum și-a îmbărbătat jucătorii pentru returul semifinalei cu Anderlecht, după ce, în tur, Steaua pierduse cu 1-0: „Preț de o săptămână, am lucrat cu ei pe plan psihologic. Le-am zis să-i calce în picioare. Au marcat chiar din primul minut. Înainte de meci, i-am dus în parc, unde au jucat remi, și apoi la o sală de biliard. Fetele trebuie să joace pe margini, fiindcă unguroaicele sunt greu de depășit pe centrul terenului”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER