IFK Kristianstad – Dinamo București în European Handball League, „încălzire” pentru Suedia – România în calificările la Euro 2022! Trupa din Ștefan cel Mare este fără antrenorul principal

Handbalistii dinamovisti la un timeout in meciul de handbal masculin dintre CSM Focsani si Dinamo Bucuresti, contand pentru Turneul Liga Zimbrilor, desfasurat fara spectatori in Arena Sepsi din Sfantu Gheorghe, miercuri 16 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dinamo București dispută marți seara, de la ora 21:45, meciul doi din European Handball League, în deplasare, cu echipa suedeză IFK Kristianstad. Cele două formații au pierdut jocurile din prima etapă.

IFK Kristianstad – Dinamo București, o reeditarea confruntării din Liga Campionilor

Dinamo București a cedat în urmă cu o săptămână cu  Sporting Lisabona, cu scorul de 27-25. Atunci, trupa din Ștefan cel Mare a făcut unul dintre cele mai slabe jocuri din Europa, din ultimii 2 ani. Înfrângerea a venit însă și într-o conjunctură nefavorabilă. Antrenorul principal Constantin Ștefan a fost infectat cu Covid-19 cu câteva zile înainte de meci, la fel ca și jucătorii Răzvan Gavriloaia, Andrei Lazăr și Jakov Vrankovic. Astfel, programul de pregătire a fost întrerupt pentru 2-3 zile.

Cei trei jucători plus antrenorul nu sunt nici la meciul din Suedia, dar Dinamo are deja alt tonus. În ultimele zile a avut continuitate în pregătire și a câștigat destul de clar și meciul din campionat cu CSM București, cu scorul de 32-24. Echipa va fi coordonată de pe margine de antrenorul Sebastian Bota.

IFK Kristianstad a pierdut în prima etapă din European Handbal League pe terenul echipei germane Fuchse Berlin, cu scorul de 30-23. După acest meci, suedezii au cedat și în campionatul intern cu Guif, pe teren propriu, cu 30-29. A fost prima lor înfrângere în întrecerea internă după șapte victorii.

Cele două echipe au fost adversare și în ediția 2019-2020, dar în Liga Campionilor. Dinamoviștii au câștigat cu 28-25 în Ștefan cel Mare, iar în deplasare au încheiat la egalitate, scor 29-29.

Suedezii au un vicecampion mondial în echipă

Pentru a ajunge în grupe, nordicii au jucat și calificări. În turul 2 au depășit Azoty-Pulawy (Polonia) cu două victorii, 25-24 în deplasare și 24-22 pe teren propriu.

Gazdele au în componență câțiva jucători cu mare experiență. Din punct de vedere al palmaresului, vedeta este fără doar și poate portarul norvegian Espen Christensen, dublu vicecampion mondial și medaliat cu bronz la ediția din acest an a Campionatului European.

Dinamo a ajuns încă de luni după-amiază în Suedia și speră să obțină prima victorie în Grupa B, din care mai fac parte Fuchse Berlin, Nimes, Tatran Presov și Sporting Lisabona. Primele patru echipe se califică în optimile de finală.

Partida dintre IFK Kristianstad și Dinamo reprezintă și o încălzire pentru jocul Suedia – România din 5 noiembrie, primul meci din campania de calificare la Euro 2022.

 

Publicat: 27 10. 2020, 09:15
Actualizat: 27 10. 2020, 09:23