„Îmi fac poartă în mansardă!”

Lumea handbalului este acum mai săracă după retragerea Luminiței Huțupan-Dinu din activitate, iar absența ei din poarta naționalei va fi greu de suplinit, mai ales în viitorul apropiat.
Toată lumea se întreabă însă acum ce va face fără handbal. Răspunsul oferit de bravul portar a fost promt: "Vreau să mă ocup de familie!".

De altfel, visul ei de a deveni mamă a fost determinat în decizia ei, irevocabilă acum, de a renunța la handbal. "Dacă nu am reușit să joc finala Ligii Campionilor cu o echipă românească mi-a rămas celălalt vis de îndeplinit, cel de a deveni mamă. Nu este problemă că nu am putut face un copil până acum, dar în ultimii ani tot am fost solicitată să mai joc, și tot să mai joc un an", susține Luminița Dinu.

Tripa campioană a Europei la nivel de cluburi știe și ce va face atunci când i se va face dor de handbal: "Am zece mingi acasă și îmi fac poartă în mansardă. Mâna pe minge tot am să o pun. Peste 2-3 luni poate că voi mai merge pe la fete, la antrenamente sau voi ieși la un meci de fotbal cu >, antrenoarele de la echipele de junioare".

 

Antrenor cu portarii la națională

Luminița Huțupan-Dinu a admis faptul că pe viitor ar putea face parte din colectivul echipei naționale, Radu Voina făcându-i deja propunerea: antrenor cu portarii. Selecționerul i-a sugerat să facă acest pas încă de la "dubla" cu Belarus din barajul pentru Campionatul Mondial, dar fostul căpitan al primei reprezentative a spus pentru moment pas. "Am discutat acest aspect cu Radu Voina și i-am cerut să mă lase acasă la partida din deplasare cu Belarus. Vreau să mă odihnesc. Le-am rugat însă pe fete să câștige la zece goluri partida respectivă, iar returul de la București să fie doar motiv de sărbătoare", a mai spus Luminița Dinu care și-a plănuit deja vacanțe pentru acesată vară în Grecia și Slovenia.

 

În top până la capăt

Emoțiile și lacrimile au invadat-o pe Luminița Huțupan-Dinu la ultimul meci oficial din carieră, susținut sâmbătă, cu Oltchim împotriva echipei Oțelul Galați. Coechipierele și antrenorii au vrut să facă din acest joc un eveniment special, astfel că au pus la cale să execute chiar și o aruncare de la șapte metri în ultimele minute ale jocului, transformată în gol de portarul Oltchimului.

De altfel, Luminița a fost mai tot timpul în centrul atenției, fiind ovaționată minute în șir de fanii vâlceni. "Nu realizam că joc pentru ultima dată într-un meci oficial. Dar odată și odată trebuia să pun punct", a punctat Huțupan-Dinu.

Fostul titular al naționalei în ultimii zece ani ne-a spus și ce le-a transmis coechipierelor înainte de meci: "Am vorbit la vestiar așa cum am făcut-o de fiecare dată, inclusiv la meciurile importante. Le-am spus fetelor că trebuie să jucăm foarte bine și cu Oțelul pentru că ultima impresie contează înainte de a primi tricourile de campioane. Să joace și pentru mine pentru că și eu voi da cât pot pentru ele". Înainte de a spune definitiv adio, Luminița Dinu a primit încă două trofee: de campioană națională și de cel mai bun portar al sezonului.

 

20 de goluri a marcat Lumi în întreaga carieră, ultimul fiind înscris la meciul de sâmbătă
 

“Când eram mică, nu sufeream păpușile. Am fost o tipă cu personalitate și nu mă lăsam învinsă de nimeni. Eram foarte orgolioasă!”, Luminița Huțupan Dinu

Publicat: 18 05. 2009, 11:26
Actualizat: 20 09. 2022, 11:07