„Împreună putem redresa handbalul românesc” Dedu consideră că meciul cu Suedia echivalează cu o victorie

Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că pentru el meciul naționalei masculine cu Suedia, pierdut cu scorul de 24-25, a fost echivalent cu o victorie, precizând că românii au luptat de la egal la egal cu suedezii.

„Împreună putem redresa handbalul românesc. Pentru mine, meciul cu Suedia a fost echivalent cu o victorie. Am văzut atitudine, băieții au luptat de la egal la egal cu o națională care nu mai are nevoie de nici o prezentare. O să mergem să ne luptăm până la capăt în retur. Chiar dacă este mai mică, avem datoria să ne jucăm șansa până la capăt„, a spus Dedu.

Alexandru Dedu a participat, duminică, la o reuniune handbalistică desfășurată în sala Olimpia din Ploiești. Evenimentul a reunit multe dintre numele mari ale handbalului masculin din Ploiești, dar și de la Steaua și Dinamo. Sub sloganul „Handbal = Prietenie și Respect”, în teren sau în tribune s-au aflat, printre alții, Mircea Ștef, Vasile Oprea, Aihan Omer, Vasile Stângă, Constantin Petre, Marius Antonescu, Alexandru Dedu, Ion Mocanu, Robert Licu, Ionel Radu, Eliodor Voica, Sebastian Bota, Liviu Jianu. După joc a avut loc o festivitate de premiere, urmată de o slujbă de pomenire a celor trecuți în neființă.

„Nu putem să ne renegăm trecutul. Sunt bucuros că am reușit să strângem laolaltă oameni care au însemnat și însemană ceva în handbalul românesc. A fost un moment emoționant pentru noi cei din lumea handbalului„, a mai afirmat Dedu.

Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă, sâmbătă, la București, de reprezentativa Suediei, cu scorul de 24-25 (9-8), în manșa tur din play-off-ul Campionatului Mondial din 2015.

Manșa retur este programată în 15 iunie, la Goteborg.

Mediafax

Publicat: 09 06. 2014, 18:44
Actualizat: 09 06. 2014, 18:45