Rămase fără echipă după ce echipa CSM Cetate Deva s-a retras din campionat, Denisa Șerevel și Sonia Seraficeanu și-au găsit rapid echipe. Deși are numai 20 de ani, prima handbalistă a fost una dintre cele mai interesante jucătoare ale Cetății, alături de Dana Abed-Kader. Denisa Șelever a avut câteva oferte, din care a ales-o pe cea a echipei Danubius Galați. Echipa de la malul Dunării are în acest moment una din cele mai stabile situații financiare din Liga Națională, după un start de sezon plin de incertitudini. În plus, extrema stângă se reîntâlnește la Galați cu trei colege de la ASC Șc 181 București, Emilia Anghel, Andreea Chiricuță și Mădălina Conache.
Sonia Seraficeanu, jucătoare în vârstă de 19 ani pe postul de extremă dreapta, a semnat un contract cu „U” Cluj. Contracul handbalistei care a jucat și la lotul național de tineret (sub 20 de ani) a fost înregistrat azi la Federația Română de Handbal, astfel că ea va putea debuta miercuri, în prima etapă a returului, când U Cluj va primi vizita echipei HCM Rm. Vâlcea.
U Cluj a semnat un contract și cu portarul Viorica Suba, care revine practic la Cluj după aproape 3 ani și jumătate.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER