Încă un transfer pe axa HCM Baia Mare – CSM București! „A plecat înainte de meciul cu Buducnost pentru că nu a mai suportat umilința”

Cu două zile înaintea partidei CSM București – Rostov, manșa tur a sferturilor Ligii Campionilor (joi, ora 19:00), campioana României a anunțat un nou transfer în staff, cel al kinetoterapeutului Adrian Ionescu. Acesta a fost „transferat” la începutul săptămânii de la HCM Baia Mare, după ce în trecut a lucrat și cu marea echipă a Oltchimului.

  • Adrian Ionescu este și kinetoterapeutul echipei naționale și a plecat de la HCM Baia Mare cu câteva zile înaintea unui alt meci din Liga Campioniklor, cel al formației pregătite de Aurelian Roșca cu Buducnost (sâmbătă, ora 14:00)

Această despărțire între Adrian Ionescu și HCM, produsă cu puțin timp înaintea unuia dintre cele mai importante meciuri din istoria clubului băimărean, pare surprinzătoare, dar are un fundament solid! Practic, omul care se ocupa ca jucătoarele de la HCM să se recupereze și să fie într-o formă cât mai bună la jocuri a decis să plece care urmare a faptului că nu a fost plătit de luni bune. Mai mult, a fost și batjocorit, după cum au povestit surse ProSport: „A plecat înainte de meciul cu Buducnost pentru că nu a mai suportat umilința. A fost trimis de mai multe ori la bancomat să-și ridice o parte din salariu, numai că de fiecare dată a găsit contul gol. La un moment dat i s-a recomandat să-și schimbe contul bancar, să-și facă un nou card, lucru pe care l-a și făcut, dar rezultatul a fost același. Nu i s-a plătit niciun salariu”.

Transferul lui Adrian Ionescu la CSM București a fost anunțat într-o conferință de presă, cu ocazia partidei din sferturi cu Rostov. Kinetoterapeutul a și început activitatea, având destul de muncă înaintea partidei de joi, în condițiile în care antrenorul Kim Rasmussen a anunțat că are destule probleme medicale în lot.

Adrian Ionescu este primul om din tabăra HCM Baia Mare care ajunge direct la CSM București. Paula Ungureanu și Katarina Jezic vor sosi, la rândul lor, la CSMB, din sezonul următor.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 29 03. 2016, 15:12
Actualizat: 29 03. 2016, 15:13