INCENDIAR | Clujul a cerut victorie la masa verde cu Corona în Liga Națională. Clubul din Brașov a mai trecut de curând printr-o astfel de experiență. O nouă poveste alambicată, tipică handbalului

Redactor:
Marius Hutu
INCENDIAR | Clujul a cerut victorie la masa verde cu Corona în Liga Națională. Clubul din Brașov a mai trecut de curând printr-o astfel de experiență. O nouă poveste alambicată, tipică handbalului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nici nu s-a încheiat bine cazul „Corona 2 – SCM Timișoara”, iar clubul din Brașov are din nou probleme cu o contestație. De această dată, „U” Cluj este echipa care solicită trei puncte, după partida din Liga Națională (30-23 pentru Corona), desfășurată în cadrul etapei a 3-a.

„Clubul Sportiv Universitatea Cluj contestă prin prezenta validarea rezultatului meciului de handbal feminin dintre echipele Corona Brașov – U Cluj, desfășurat în data de 16.09.2017, ora 20:00, în localitatea Brașov. La aceeași dată, sportiva Daciana Hosu, sportivă senioară, legitimată la Corona Brașov, a evoluat și la liga a 2-a, în partida Corona Brașov 2 – CSU Oradea, care a avut loc în cursul dimineții, înaintea meciului echipelor de prima ligă. Potrivit art 12.7, alin 2, un sportiv poate participa la cel mult două jocuri oficiale în aceeași zi, dar la categorii competiționale diferite, iar potrivit art 12.6, acest lucru poate fi făcut doar de către sportivii cu dublă legitimare, ceea ce nu este cazul în situația de față. Potrivit art 12.7, alin (2), nerespectarea acestor cerințe va atrage după sine pierderea jocurilor de către echipele implicate cu 10-0. Menționăm că suntem în aceeași situație cu meciul Corona II Brașov  SCM Timișoara, desfășurat acum o săptămână și pentru care Comisia de Competiții a dispus pierderea meciului cu 10-0 de dcătre Corona Brașov și depunctarea cu un punct, Având în vedere cele prevăzute mai sus, vă rugăm să anulați rezultul și să dispuneți pierderea meciului de către Corona Brașov cu scorul de 10-0 și depunctarea cu un punct”

„Contestăm faptul că echipa Corona Brașov a folosit o jucătoare senioară la două echipe în aceeași zi, în Divizia A și Liga Națională. Regulamentul spune că numai jucătoarele cu dublă legitimare poate să joace la două echipe în aceeași zi. Daciana Hosu nu e cu dublă legitimare. Acum, Comisia de Competiții trebuie să decidă, poate nu e clar regulamentul”, ne-a declarat Mircea Cucuianu, directorul sportiv al „U” Cluj. Și într-adevăr, Regulamentul nu pare foarte clar în această speță! La fel de adevărat, regulamentul spune că o contestație se face înainte, la pauză sau după terminarea acestuia, într-un timp limitat. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Oficialii clubului ardelean susțin că nu sunt de la poliție, nu sunt spioni, ci „neregulile” ar trebui văzute chiar de Comisiile abilitate al FRH. „Nu contează când depui contestația, este de datoria Comisiei de Competiții să verifice astfel de lucruri”, a mai spus Mircea Cucuianu. Clujul se leagă în această speță de două precedente:

  1. Faptul că Timișoara a câștiga la „masa verde” cu Corona 2, după ce clubul din Brașov a folosit sportive senioare în aceeași zi la ambele echipe
  2. În urmă cu câțiva ani, Corona Brașov a mai pierdut un meci la masa verde cu Știința Bacău, după o contestație făcută de adversară la aproximativ 2 luni distanță de terminarea partidei, pentru că echipa a avut o jucătoare junioară în plus pe foaia de joc, șase în loc de cinci. În urma deciziei luate de Comisia de Competiții, 0-10 și minus un punct, echipa de la poalele Tâmpei a pierdut și locul în cupele europene, în dauna echipei Oțelul Galați (sezonul 2011-2012).

Cazul ridică niște semne de întrebare. Cum a motivat Comisia de Competiții atunci când a decis 0-10 și minus un punct la partida Corona – SCM Timișoara. Până acum, cele două cluburi nu au primit o comunicare. În același timp, Mihai Pîrvu, președintele Comisiei Centrale de Competiții, dar în același timp și arbitru activ la Liga Națională și Divizia A, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere oficial. Iar pe site-ul FRH nu apare decât o singură precizare, în dreptul clasamentului Divizia A: „ASC Corona 2010 Brasov (-1pts folosirea unui jucator fara drept de joc)”.

Astfel, mergem pe speculații, iar una dintre variantele vehiculate pentru acel 10-0 este faptul că Timea Tătar n-ar fi avut drept de joc, nefiind trecută pe tabelul cu jucătoarele care au voie să evolueze și la Liga Națională, și la Divizia A. Brașovul ar fi depus un astfel de tabel, iar Daciana Hosu, jucătoare la care U Cluj face referire, ar fi pe acea listă. Curios este însă un alt aspect. Se mai ține cont de aceste tabele? Spre exemplu, Baia Mare, care are echipă la masculin atât în prima ligă, dar și la liga secundă, nu a depus acel tabel. „Nu se mai solicită așa ceva și în consecință orice jucător de la Liga Națională, poate evolua și în Divizia A. Am depus doar anexa cu toți sportivii care au contract cu clubul. Și pentru că în acest an nu se menționează obligativitatea strictă cu timiterea unui liste cu 9, 12 sau cum era în trecut, orice sportiv de la prima echipă poate evolua și la a doua”, a susținut Ionuț Marta, președintele CS Minaur Baia Mare.

A primit Timișoara 10-0 pentru că Timea Tătar n-ar fi fost trecută pe acea anexă la echipa a doua? „Nu scrie nicăieri că trebuie să trimiți două anexe sau cinci, așadar orice jucătoare / jucător poate evolua și la Liga Națională și la Divizia A. Tocmai am trimis o solicitare la FRH, să ne spună care este jucătorul care nu a avut drept de joc și de ce? Nu suntem parte, nu vrem să ducem cazul pe lipsă de etică, de moralitate, să creadă cineva altceva”, a spus Ionuț Marta.

Într-o competiție oficială, în care se cheltuiesc și foarte mulți bani (numai în Ligile Naționale, fără Divizia A și sectorul juvenil, bugetele echipelor se ridică la peste 20 de milioane de euro), regulamentele ar trebui să fie clare, cu ai voie, nu ai voie, fără a mai lăsa loc de interpretări. Federația Română de Handbal are problema cu regulamentele de mult timp, ar fi suficient doar un „inventar” la prima vedere pentru a urmări câte cazuri de contradicție au fost în ultima vreme.

Strict pe acest caz, două jocuri oficiale ale unui sportiv în aceeași zi la seniori:

Până nu demult, jucătorii nu aveau voie, datorită unei cutume care a dăinuit mult timp la Comisia Tehnică, să joace două meciuri într-o zi. Între timp, a apărut tendința Federației de a încuraja cluburile să facă și două echipă, în Liga Națională și în Divizia A, astfel că anumite probleme s-au ridicat la Comisia Tehnică. S-a scos varianta că un sportiv nu are voie să joace două meciuri într-o zi, dar într-un fel s-a judecat, s-a discutat la Comisia Tehnică și altfel au evoluat lucrurile:

  1. Primul aspect și, cel mai important, s-a discutat, dar nu a apărut nimic scris foarte clar;
  2. Pe de altă parte, Comisia Tehnică a făcut tot posibilul să existe varianta să trimită jucătorii la Divizia A, dar competiția să se desfășoare în zile diferite: Liga – duminica, Divizia A și juniori – sâmbătă – de așa natura ca handbaliștii să poate evolua pe ambele fronturi

Judecata a fost, probabil, corectă, dar nu a fost pusă în hârtie. Astfel, povestea noastră a devenit foarte alambicată: ba cu tabele de jucătoare care au voie / nu au voie la Ligă și Divizia A, ba fără tabele (am exemplificat mai sus cazurile Corona / Minaur); ba cu permisiunea a două jocuri în aceeași zi pentru un sportiv senior, ba fără permisiune.

Sunt oameni din handbal care susțin că în cazul în care regulamentul nu prevedere anumite lucruri negative, înseamnă că totul este permis. Întrebarea ProSport este următoarea: „De ce nu sunt regulamentele clare de la bun început?”. Astfel, că orice s-ar decide în cazul Corona – Cluj, un club s-ar considera nedreptățit! La cazul Corona 2 – Timișoara, Brașovul a ridicat mâna și și-a recunoscut greșeala.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×