Începe Liga Zimbrilor! Dinamo București este mare favorită la titlu. Cine îi contestă supremația + Programul primelor trei etape, care se desfășoară de marți și până joi la Sf. Gheorghe
După o pauză mai mare de 6 luni, cauzată de pandemia de coronavirus, în Liga Zimbrilor se va juca din nou handbal.
Ultimul sezon s-a încheiat nedecis, după ce Federația Română de Handbal a decis să nu acorde titlul, deși lumea a fost de acord că Dinamo a fost cea mai bună echipă și ar fi meritat să primească trofeul. Trupa din Ștefan cel Mare este mare favorită și la startul ediției 2020-2021, care debutează marți, la Sf. Gheorghe, acolo unde au fost programate primele trei etape.
ProSport încearcă să facă o radiografie a sezonului care stă să înceapă și a clasificat echipele în patru categorii, după valoarea loturilor, după modul cum s-au mișcat pe piața transferurilor, după experiență.
Liga Zimbrilor, Favorita la titlu: Dinamo București
Dinamo a arătat încă de la turneul Final Four, disputat la sfârșitul săptămânii tot la Sf. Gheorghe, că va fi greu de învins și în acest sezon. Dintre jucătorii determinați, Constantin Ștefan nu se mai poate baza pe Kamel Alouini, o pierdere importantă, având în vedere că era un om care seta tempoul, iar alături de el juca foarte bine și Amine Bannour. Dar în Ștefan cel Mare au sosit alți jucători importanți, precum Valentin Ghionea, Javier Humet, Andras Szasz sau Rome Hebo. Așadar, Dinamo poate alinia azi două echipe competitive, poate face o bună rotație, fapt care poate conta într-un sezon de anduranță, în care se vor disputa între 38 și 44 de jocuri numai în Liga Zimbrilor!
Cine contestă supremația echipei Dinamo: HC Dobrogea Sud Constanța, Potaissa Turda, Minaur Baia Mare, CSM București
Aceste patru echipe pot în acest moment să învingă Dinamo, dacă o prind într-o zi slabă. Constanța și-a păstrat echipa de anul trecut, minus Dejan Malinovic și Karim Hendawy, la care s-au adăugat patru jucători cu experiență, cei mai importanți fiind Vitaly Komogorov, dublu campion cu Dinamo, și Alen Blazevic, jucători cu ani grei în spate în Liga Campionilor. Un minus pentru „delfini” ar fi faptul că nu au postul de inter dreapta bine acoperit, motiv pentru care au și fost incluși în a doua categorie, ci nu în prima.
Potaissa Turda se bazează pe același lot, stabilitatea și omogenitatea fiind puncte tari și determinate într-o competiție de lungă durată.
Minaur Baia Mare este echipa care a transferat, probabil, cel mai tare cuplu de interi în această vară, este vorba despre Jose Guilherme de Toledo, venit de la Vardar Skopje și Edmilson Araujo, ambii veniți din Liga Campionilor, de la Vardar Skopje, respectiv Sporting Lisabona. Nu trebuie omisă nici venirea lui Ionuț Ramba. Iar în noua echipă a lui Adrian Petrea erau deja câțiva jucători de mare valoare, precum Alexandru Csepreghi sau Milan Kotrc.
În fine, CSM București a fost o echipă care a avut fluctuații în ultimii 2 ani la masculin, dar a reușit să păstreze câțiva handbaliști importanți pentru Liga Zimbrilor, precum Krupa, Teixeira, Militaru, Onyejekwe, Fotache și Rotaru, iar la capitolul achiziții a adus jucători capabili să facă diferența, precum Nantes Campos de la Dinamo și Marko Davidovic de la Tatabanya.
Cine luptă să prindă play-off-ul (locurile 1-8): Dunărea Călărași, Steaua, Poli Timișoara, CSM Bacău, CSM Făgăraș, CSM Focșani, CS HC Buzău
Sunt echipe care în principiu și-au păstrat numele importante, iar unele dintre ele au făcut și achiziții importante prin care își pot propune mai mult, cu referire directă la grupările care au fost în zona play-out în ultimii ani.
Gloria Buzău vine cu doi interi puternici, cu experiență în Liga Campionilor, precum Leo Renaud-David și Allahkaram Esteki, CSM Făgăraș îi propune ca noutăți, printre alții, pe Vencel Csog, Nikola Lazic, Marko Lasica și Marius Mocanu, în timp ce echipa din Bacău și-a adus încă un inter de mare valoare lângă Nikola Crnoglavac, pe Stevan Sretenovic.
Steaua a bătut pasul pe loc, având în vedere că nu a transferat nimic până acum. Tunisianul Mosbah Sanai nu mai vine.
Echipele care vor încerca să evite retrogradarea: CSM Reșița, CSM Vaslui, CSU din Suceava, CS Magnum Botoșani
În condițiile în care vor retrograda direct patru echipe, CSM Reșița, CSM Vaslui, CSU din Suceava și CS Magnum Botoșani au serios de tras pentru a depăși cel puțin o echipă din categoriile menționate mai sus. Toate aceste formații s-au întărit în vară. Nou-promovatele sunt printre grupările care au efectuat cele mai multe achiziții, dar și nivelul valoric a crescut în Liga Zimbrilor.
Sigur, că surprizele nu au lipsit niciodată, astfel că am putea lua în calcul și acest factor. Vor exista revelații și dezamăgiri, ca în orice sezon. În orice caz, vom asista la una dintre cele mai tari ediții de campionat din istoria Ligii Zimbrilor. Una care se desfășoară cu play-off și play-out și în acest sezon.
Etapa 1 – 15 septembrie
- Minaur Baia Mare – CSM Vaslui, ora 11:00
- CSM Reșița – CSM Focșani, ora 12:00
- Dunărea Călărași – CS HC Buzău, ora 13:30
- Steaua București – CSU din Suceava, ora 14:30
- AHC Dobrogea Sud Constanța – CSM Bacău, ora 16:00
- Poli Timișoara – Potaissa Turda, ora 17:00 (TVR 2)
- CSM Făgăraș – Dinamo București, ora 18:25 (TVR 1)
- CSM București – CS Magnum Botoșani, ora 19:30
Etapa a 2-a – 16 septembrie
- CSM Bacău – Dunărea Călărași, ora 11:00
- Magnum Botoșani – HC Dobrogea Sud Constanța, ora 12:00
- CSM Vaslui – SCM Politehnica Timișoara, ora 13:30
- CS HC Buzău – Minaur Baia Mare, ora 14:30
- CSU din Suceava – CSM Făgăraș, ora 16:00
- Potaissa Turda – Steaua București, ora 17:00 (TVR 2)
- CSM Focșani – Dinamo București, ora 18:25 (TVR 1)
- CSM Reșița – CSM București, ora 19:30
Etapa a 3-a – 17 septembrie
- CSM Făgăraș – Potaissa Turda, ora 11:00
- Dunărea Călărași – Magnum Botoșani, ora 12:00
- Dinamo București – CSU din Suceava, ora 13:30
- AHC Dobrogea Sud Constanța – CSM Reșița, ora 14:30
- Poli Timișoara – CS HC Buzău, ora 16:00
- CSM București – CSM Focșani, ora 17:00 (TVR 2)
- Steaua București – CSM Vaslui, ora 18:25 (TVR 1)
- Minaur Baia Mare – CSM Bacău, ora 19:30