Începe „spectacolul” după criteriile făcute de FR de Handbal pentru jucătorii străini. „Am constatat o încălcare gravă a demnității umane”. Din vară, doar trei handbaliști străini din vreo 60 ar mai corespunde criteriilor introduse de FRH

Criteriile de valoare introduse de FRH pentru transferul jucătorilor străini la cluburi din Liga Națională sunt tot mai aspru contestate. Sindicatul Național al Handbaliștilor din România (SNHR) este prima entitate care reacționează public și cere forului condus de Alexandru Dedu să le modifice în perioada următoare.

În urmă cu aproximativ un an, Federația Română de Handbal a decis să introducă criterii de valoare la transferul jucătorilor străini. Mai exact, cluburile nu vor putea să transfere handbaliști de altă cetățenie, decât dacă aceștia s-au clasate pe locurile 1-10 la ultimul Campionat European sau Mondial, au fost în Top 10 la Jocurile Olimpice dar fără să fi trecut mai mult de 2 ani calendaristici ori au jucat în turneul Final Four al Ligii Campionilor sau al Cupei EHF în ultimii 2 ani. De remarcat că regula se aplică începând cu al treilea jucător străin, pentru că primii doi handbaliști pot fi transferați fără criterii.

  • După ultimul Campionat Mondial masculin, cluburile din România pot să transfere jucători doar din naționalele Danemarcei, Norvegiei, Franței, Germaniei, Croației, Suediei, Spaniei, Egiptului, Braziliei și Ungariei.
  • La masculin, în criterii ar mai intra, handbaliștii de la naționalele Cehiei, Sloveniei și Belarusului, care au evoluat în 2018 la Campionatul European și au intrat în Top 10.

Atât la feminin, dar mai ales la masculin, cluburile din România întâmpină deja dificultăți în tentativa de a face noi achiziții din afara țării, astfel încât să mențină o ștachetadin punct de vedere al rezultatelor. Spre exemplu, Dinamo nu a putut să legitimeze în această iarnă unul dintre cei mai valoroși interi din naționala Angolei, care să o ajute și la meciul de calificare cu Sporting pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor!

  • Din vară, în Liga Națională de handbal masculin, conform contractelor existente azi, doar trei jucători se vor mai afla în criterii, Pozzer, Teixeira (ambii de la CSM București) și Saldatsenka (HC Dobrogea Sud Constanța). „Norocul” cluburilor? Au beneficiat de faptul că până la 30 aprilie 2018, FRH le-a oferit șansa de a încheia contracte cu jucătorii străini pe mai mulți ani, în baza vechilor criterii.

Pentru că grupările din România, cele masculine, nu-și vor permite să investească sute de mii de euro în salariile unor jucători de top, conform criteriilor existente, în următorul an, când vor expira majoritatea contractelor jucătorilor străini, cluburile vor fi nevoie să găsească cel puțin 30-40 de handbaliști români pentru a acoperi „găurile” care vor fi lăsate.

În rândul mai multor cluburi există nemulțumiri încă de anul trecut, dar acestea s-au amplificat pe măsură ce fiecare încearcă să-și facă echipele pentru sezonul următor. Sindicatul Național al Handbaliștilor din România este însă prima entitate care reacționează public pe acest subiect, după ce a constatat o încălcare gravă a demnității umane, a libertății, democrației, egalității, o încălcare a statului de drept și a respectării drepturilor omului. „Valorile se regăsesc în toate tratatele Uniunii Europene. Carta drepturilor fundamentale este o declarație fermă și clară în favoarea drepturilor cetățenilor europeni. Dacă în ce privește jucătorii extracomunitari este dreptul Federației Române de Handbal să-și stabilească politicile de încurajare a jucătorilor autohtoni, nu putem fi de acord ca măsura prevăzută de art.14 din RSTJH să afecteze jucătorii comunitari, o astfel de prevedere fiind în evidentă contradicție cu dreptul comunitar pe care România, ca stat membru al Uniunii Europene, este obligat să-l respecte”, susține SNHR, care a trimis Consiliului de Administrație să reevalueze criterile impuse jucătorilor străini.

Ca argumente au fost aduse mai multe legi în vigoare și a fost detaliat ce înseamnă azi libera circulație a persoanelor și a forței de muncă în spațiul Uniunii Europene.

„Vă solicităm să dispuneți modificarea criteriilor ce se aplică jucătărilor din spațiul Uniunii Europene și a famillilor acestora. De asemenea, vă solicităm să comunicați cluburilor în timp util modificările făcute pentru a ajuta la buna organizare a acestora. Ținând cont că nimeni nu poate să îngrădească dreptul la muncă în spațiul Uniunii Europene, suntem convinși că veți lua toate măsurile care se impugn pentru remedierea situației actuale”, este concluzia unei scrisori trimise Consiliului de Administrație, semnată de Dumitru Costin, președintele BNS, și Mihai Timofte, președintele SNHR.

 

Publicat: 21 02. 2019, 11:51
Actualizat: 21 02. 2019, 12:20