Infern în alb și roșu pentru un meci istoric al lui Dinamo! Adversarii, așteptați într-o atmosferă fabuloasă în „Ștefan cel Mare”. Câte bilete mai sunt disponibile. EXCLUSIV
Dinamo se pregătește de marele meci cu Skjern, iar sâmbătă a devenit clar că la ora partidei nu se va mai găsi vreun tichet.
În acest moment, mai sunt disponibile sub 50 de bilete, iar fanii mai pot cumpăra tichete doar la peluze pentru partida din sferturile EHF European League.
Infern în alb și roșu pentru meciul dintre Dinamo și Skjern
Campioana României se poate concentra pe parcursul european, din moment ce în Liga Națională tocmai a făcut primul egal din acest sezon și va lua titlul din punct de vedere matematic în cel mai scurt timp.
Dinamo este pe cale să realizeze o performanță notabilă, chiar dacă în acest sezon a ratat pe ultima sută de metri accesul în Liga Campionilor. Acolo unde a fost și anul trecut, izbutind să treacă de faza grupelor și să iasă onorabil din competiție după dubla cu gigantul THW Kiel.
Au mai rămas doar trei zile până la prima manșă dintre Dinamo și Skjern, iar interesul este unul uriaș. Cel mai mare din acest sezon de EHF European League, chiar dacă la București a venit și Fuchse Berlin, câștigătoarea din 2023. Aproape toate biletele s-au epuizat. Au mai rămas mai puțin de 50 de tichete, iar duminică „dulăii” ar putea să bifeze un nou sold-out în cupele europene.
Așadar, peste 2.500 de spectatori se vor afla în tribune marți, partida dintre Dinamo și Skjern urmând să înceapă la ora 19:45.
Skjern a terminat pe primul loc o grupă extrem de echilibrată, din care au mai făcut parte Savehof, Nexe și Gorenje. Astfel, s-a calificat direct în această fază a competiției, dar valoric pare la prima vedere sub Silkeborg, pe care Dinamo a eliminat-o fără probleme în turul precedent.
Miza e uriașă pentru Dinamo! Calificarea în Final Four-ul European League de la Hamburg
Miza dublei manșe dintre Dinamo și Skjern este uriașă, din moment ce echipa care trece mai departe ajunge în Final Four-ul European League de la Hamburg.
Tot marți seara se joacă și celelalte trei meciuri din sferturile European League: Savehof – Flensburg, Fuchse Berlin – Nantes și Rhein-Neckar – Sporting.
Prin urmare, există o probabilitate destul de mare ca Dinamo și trei echipe din Germania să meargă la Hamburg și să se lupte pentru al doilea trofeu european. Un scenariu care n-ar fi pe placul roș-albilor, din moment ce campionatul Germaniei este considerat cel mai puternic din Europa.