În urma articolului "Meciuri trucate la handbal", apărut azi în cotidianul Prosport, Clubului Sportiv Tomis Constanța a trimis un drept la replică, pe care vi-l prezentăm integral:
În legatură cu opiniile exprimate de domnul Dan Bisoceanu, președintele secției de handbal a CSM Ploiești, ne permitem să le caracterizam drept "fanteziste". Domnia sa dă astfel dovadă ori de rea voință, ori de o crasă necunoaștere a contextului în care se desfășoară finalul acestei ediții de campionat. Înțelegem suferința și frustrarea domniei sale, dar îl rugăm să dea dovadă de o fărâmă de respect față de munca unor echipe, care, din nefericire pentru formația din Ploiești, s-au dovedit a fi, pe durata întregului sezon, mai competitive.
În ceea ce privește clubul nostru, CS Tomis, înfrângerea suferită în ultima etapă (25-28 cu Universitatea Cluj) s-a datorat evoluției submediocre a jucătoarelor noastre, care, după victoria de la Buzău, au considerat că este suficient să intre în teren pentru a câștiga în fața unei echipe a Clujului aflată pe un loc mult sub valoarea lotului. Această autosuficiență a costat scump echipa noastră, înfrângerea cu Clujul anulând practic orice șansă a Tomisului de a mai atinge obiectivul fixat, clasarea pe locul 3 în Liga Națională. În condițiile în care celelalte echipe ale Constanței au rezultate care fac cu adevarat cinste sportului tomitan, clasarea pe un… deja ipotetic loc cinci "european" reprezintă o palidă consolare pentru un club care a avut, grație efortului financiar făcut de dl. Gheorghe Slabu, singurul finanțator al echipei, un buget apreciabil (Tomis este unul dintre puținele cluburi la care contractele sunt platite la zi!).
Un buget care nu se justifică în actualele condiții, în care locul trei a devenit o veritabilă "Fata Morgana". Din păcate, înfrângerea de duminică afectează nu numai obiectivul actualului sezon, ci și bugetul pentru sezonul viitor, autoritățile locale oferindu-ne sprijin financiar pentru următorul sezon doar în condițiile în care echipa va dovedi că se poate lupta pentru un loc pe podiumul întrecerii interne.
În încheiere, dorim să facem un apel la responsabilitate din partea conducătorilor de cluburi. Declarațiile făcute la nervi, fără un suport logic și real, pot afecta într-un mod nedorit de nimeni atmosfera și așa încărcată din handbalul românesc. Â Penalizări la Tomis Constanța
În urma rezultatului din meciul cu Universitatea Cluj, Consiliul de Administrație al CS Tomis a decis următoarele:
– blocarea salariilor colectivului tehnic și al jucătoarelor, urmând a se reveni asupra acestei decizii doar în cazul în care Tomis va obține o clasare care să-i ofere un loc în viitoarea ediție a Cupei EHF;
– în cazul în care acest minim obiectiv va fi ratat, cu câteva excepții, toate jucătoarele vor fi puse pe lista de transferuri.
"Prin ceea ce au făcut la meciul cu Clujul, jucătoarele noastre au dat dovadă de lipsă de profesionalism și de lipsă de respect față de culorile clubului, față de suporteri și față de mine, personal. În condițiile în care jucătoarele noastre au contractele plătite la zi și, vă asigur, sunt printre cele mai bune contracte din handbalul feminin românesc, este inacceptabilă o prestație de genul celei de duminică. Le mai acord două etape, ultimele ale acestui sezon, pentru a demonstra că sunt jucătoare de handbal, nu doar purtătoare de tricouri de handbaliste. Sper să înțeleagă mesajul meu și sper să înțeleagă că apartenența la un club al Constanței obligă la performanță la cel mai înalt nivel" Gheorghe Slabu , președinte CS Tomis Constanța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER