De opt ori campion al României cu Steaua, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 1984 cu naționala de handbal și component al primei reprezentative între 1982 și 1989, fostul mare portar Adrian Simion (55 de ani) e o voce puternică în sportul cu mingea pe semicerc. Are povești cu miile, a școlit handbaliști la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara și se consideră și acum „un nebun”, așa cum sunt toți portarii. Într-un interviu de Crăciun pentru ProSport, Simion a povestit cum a fost împușcat la Revoluție și a ratat Mondialul din 1990 și a constuit cel mai bun 7 al României din toate timpurile.
Domnule Simion, ce a însemnat Revoluția din 1989 pentru dumneavoastră? Dom’le… eu am dormit mai mult cu Sandu (n.r. – fostul mare portar Alexandru Buligan) prin cantonamente, decât am dormit cu nevasta mea. Țin minte că pe mine nu m-au luat la CM din 1990. De când m-am căsătorit, am stat mai mult timp prin cantonamente. Țin minte că la CM din 1990 pe mine nu m-au mai luat. Nu, pentru că m-au împușcat ăștia la Revoluție. Mi-a intrat un glonț în braț. Eram acasă, în Drumul Sării. Și trăgeau ăștia cu TAB-ul. Și m-am dus la geam când am auzit că trăgeau ăștia cu TAB-ul și a zburat un proiectil prin geam direct în pieptul și în mâna mea. Ă‚la de la etajul patru avea glonțul în barbă! Glonțul l-am simțit, dar am crezut că a trecut prin braț. Glonțul era de pușcă-mitralieră, foarte precis. Se duce la 3.000 de metri și lovești și musca. Mă duceam la antrenamente și mă durea mereu mâna, dar nu m-am lăsat. La turneu nu m-au luat, dar în calificări am jucat. Păi, eu am calificat România în grupă. Eu am jucat cu Spania în ultimul meci. După aceea m-am operat și am mai jucat până în 1992.
N-ați făcut parte din lotul pentru Mondialul din 1990, dar ați luat bronz cu prima reprezentativă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles… În 1984 eu am fost al treilea portar. Și acolo m-a adus partidul. Pe bune zic. Eu recunosc. Era ultimul meci, cu Ungaria, la Arad sau Oradea și ăștia de la partid au spus: „Băi, Simion e pe primul loc la partid”. Adică la toate normele de control. E meci înregistrat de Televiziunea Română, am jucat tot meciul. Trebuia să mă schimbe la pauză, nu au mai făcut-o și i-am bătut pe unguri. Ei, făcând chestia asta, m-au luat și pe mine la Los Angeles, pentru că era obligatoriu să fie trei portari. La Los Angeles am jucat doar cu Japonia.
Los Angeles 1984 – In Satul Olimpic, de la stânga la dreapta: Vasile Oprea, Neculai Vasilca, Alexandru Buligan, Adrian Simion, Maricel Voina, Marian Dumitru, Vasile Stanga, Cornel Durau, Dumitru Berbece, Nicolae Munteanu, Gheorghe Dogarescu, Gheorghe Covaciu, Alexandru Folker, Mircea Bedivan, Iosif Boros
Ce ați primit pentru bronzul din 1984? Pentru medalia obținută la Los Angeles am luat renta și un casetofon. Era un casetofon JVC. Așa ne-a dat tuturor. Dar cu cât era medalia mai mare era de ăla cu discuri. Am primit de la o firmă cu are au făcut ăștia contract, iar patroană era o româncă. În 1984, când am fost noi acolo, erau 400.000 de români. Bineînțeles erau și nu știu câte sute de băieți de la Securitate. La revoluție am crezut că vin ăia de la Los Angeles. Pe cuvântul meu. Au făcut ce au făcut cu ăștia de la Securitate, pentru că știam. Nu știu dacă știți, dar șeful secției de la Dinamo, pe vremea aia, era colonelul Nicolici. L-au omorât ăștia. Gușă a fost iradiat și l-au iradiat și pe el”.
Haideți să vorbim puțin despre evoluția naționalei feminine la Europeanul din Suedia. Vă place Denisa Dedu? Nu-mi place de Dedu. Șiți de cine-mi place? De rusoaica asta naturalizată, Yulia Dumanska. E pe reflexe, se uită, bagă mâna. Asta e în stilul lui Huțupan.
Da, dar Denisa Dedu are intuiție, are simț de anticipație… La 22 de ani ai intuiție? Poate la 30 de ani, când ști unde aruncă jucătorii. La 22 de ani ai viteză. Dacă-l vedeți vreodată pe un portar, în momentul aruncării, că rămâne pironit înseamnă că a așteptat șutul pe o parte și s-a dus pe cealaltă. Dar să te arunci pe partea greșită nu există”.
Dar de Mihai Popescu vă place, portarul naționalei masculine? Eu mă pun în locul lui Popescu. Dacă aș fi în locul lui, mi-aș spune că deja sunt la St. Raphael și mă bat cu Barcelona. La Barcelona e Xavi Pasqual. Păi, eu când eram la Steaua știți cu cine mă montam cel mai bine? Cu Dinamo. Problema la națională e centrul. Nu poți veni cu Fenici, în centru, care are 30 de ani. Trebuie adus ăsta mic, de la Steaua, pe care l-au adus acum, Marius Szoke.
Îmi puteți spune un portar român de viitor căruia i-ați identificat calitățile și anticipați că va juca un rol important în națională? Adrian Țenghea, portarul de la Turda, e al treilea băiat al meu. Eu v-am spus că am doi băieți. El m-a sunat pe mine și mi-a spus că l-au sunat ăștia de la Steaua și i-am spus să nu se ducă pentru că se pierde. Păi, acolo e Laufceac și are stilul ăla super meserie. Acum 5-6 ani a venit la Steaua și acum s-a dus la Turda. El pare cel mai de viitor portar al României, am spus-o tuturor, dar nu vrea să mă înțeleagă nimeni. A făcut handbal la Sighișoara, a fost la noi la Centrul de Excelență. Eu l-am antrenat, i-am spus că nu are stilul meu. E înalt de 1,91 m și îi spuneam: „Băi, Adi, nu mai pleca după șut. Uită-te după blocaj, vezi cum vine mingea”. Și, la un moment dat, stătea și se uita la mine și îi zic: „Băi, tu știi cine mi-a zis chestiile astea? Cornel Penu! El a fost antrenorul cu portarii la Oimpiada de la Los Angeles.
Credeți că atitudinea reprezintă o condiție de bază pentru succesul în handbal la ora actuală? Da. Și să-ți dau un exemplu! La un moment dat, pe la Timișoara, când abia promovase, era 11-11, la pauză. Și intră Radu Voina (n.r. – antrenorul Stelei) și ne zice: „Bă, vă beau sângele!”. Era negru la față, i se umflaseră venele și, la un moment dat, când începuse să crească tensiunea și să vorbească urât, i-a zis Munteanu: „Bă, ia mai calmează-te!”. Și lui Munteanu nu îi zicea nimic.
7-le ideal al României cu Marian Dumitru inter dreapta și Vasile Stângă inter stânga. Cum arată restul echipei
Dar dintre toate generațiile pe care le-ați prins cine era mână forte? Ghiță Licu! Singurul care s-a dat la Ghiță Licu a fost Cornel Penu. Ghiță Licu, la nu știu ce CM, a bătut toată echipa Uniunii Sovietice. S-a întors și a luat un cot în gură. Și a dat și el un cot în gură. Erau toți acolo și cădeau ca petalele. Când au căzut ăia ca petalele, au sărit ăia de pe bancă. Au sărit și ai noștri pe ei. Gațu îi scuipa! Cel mai mare om pe care l-a cunoscut eu din handbalul românesc a fost Lucian Grigorescu. Juca un handbal frumos. Se juca înainte. Acum e caterincă, e pe bani.
Dar de fiul lui Ghiță Licu, Robert Licu, v-a plăcut? Da, bun inter dreapta. Odată, la Sala Floreasca, îl tot înjurau unii din tribune. La pauză a urcat după ei și le-a aplicat o corecție. Pe final aș vrea să vă întreb ce părere aveți despre selecționerul naționalei masculine, Xavi Pasqual? Păi, ăla e selecționer bun? Să facem o analiză să vedem ce înseamnă selecționer, ce înseamnă antrenor și ce înseamnă profesor. Sunt diferențe enorme. Selecționerul trebuie să cunoască foarte bine jucătorii. El nu știe cum îi cheamă.
O ultimă întrebare. Cum ar arăta în opinia dumneavoastră primul 7 all time al handbalului masculin românesc. În poartă Cornel Penu și rezervă Ștefan Orban. Extremă dreapta: Adrian Cozma și rezervă Dumitru Berbece. Inter dreapta îl pun pe Marian Dumitru. Centru Cristian Gațu și Iosif Boroș. Inter stânga Vasile Stângă. Extremă stânga Maricel Voinea. Și pivot Werner Stockl.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER