INTERVIU | Gheorghe Tadici: „Contractele din banii publici ar trebui plafonate la 2.500 de euro!”. HC Zalău a evitat șomajul tehnic + Un nou scenariu: 16 echipe în Liga Națională

Redactor:
Marius Hutu
INTERVIU | Gheorghe Tadici: „Contractele din banii publici ar trebui plafonate la 2.500 de euro!”. HC Zalău a evitat șomajul tehnic + Un nou scenariu: 16 echipe în Liga Națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

HC Zalău este unul dintre cluburile care a evitat șomajul tehnic pentru sportive în această perioadă dificilă. Într-un interviu acordat pentru ProSport, Gheorghe Tadici, antrenorul-manager al clubului, susține că și-a făcut o strategie, astfel încât sportivele să fie plătite normal până la 1 iulie 2020, când ar urma să înceapă noul sezon competițional.

Fostul selecționer a vorbit despre mai multe scenarii în Liga Națională, nu a exclus un viitor sezon cu 16 echipe și a întărit ideea că multe cluburi vor ieși foarte afectate după această criză sanitară. Mai mult, Gheorghe Tadici a reiterat faptul că salariile ar trebui plafonate la 2.500 de euro, cu referire strictă la plăți din banii publici.

S-a făcut aproape o lună de când nu se mai joacă handbal. Cum este această perioadă pentru d-voastră fără handbal?
Nu este chiar o perioadă moartă pentru mine. Principala preocupare este de a nu le băga pe sportive în șomaj tehnic, am umblat și umblu în continuare de la firmă la firmă după bani. În 22 aprilie ar trebui plătite următoarele salarii, dar încercăm să le oferim ceva mai devreme, înainte de Paște.

HC Zalău este unul dintre puținele cluburi care nu a apelat la șomajul tehnic pentru sportive. Cum ați reușit să evitați această situație?
Am spun că nu apelez la această variantă decât în caz de forță majoră. Sigur, acum mă îngrijorează faptul că se prelungește Starea de Urgență cu încă o lună de zile, dar am niște calcule prin care încerc și cred că voi și reuși să plătesc salariile până la 1 iulie, când începe anul sportiv următor. Eu am propus însă ca actualul sezon să se împingă până la 31 iulie, dat fiind această situație specială, următorul sezon să înceapă la 1 august. În anii din urmă, se juca până spre sfârșitul lunii iunie. Cred că în acest an ar putea merge și sportivii la agențiile de turism și să renunțe la vacanțele exotice.

 

Ați făcut această propunere, ca sezonul să se termine mai târziu. Două întrebări pe marginea acestui subiect… Prima, ce răspunsuri ați primit?
N-am primit niciun răspuns și nici nu cred că se poate da acum un răspuns, având în vedere perioada în care ne aflăm. Apoi, nici eu nu sunt Mafalda, este doar o propunere, totul depinde de cum vor evolua lucrurile cu coronavirusul. Este adevărat, nu mă așteptam ca perioada de Urgență să fie prelungită cu încă o lună, mă mai așteptam la vreo două săptămâni, până la începutul lunii mai. Dacă vine însă încă o prelungire după 15 mai, atunci, sigur, totul este compromis. Eu m-am orientat după faptul că EHF a programat meciurile de calificări pentru Campionatul European la începutul lunii iunie și am văzut că pentru Liga Campionilor sunt propuneri să se joace sferturile de finală în săptămâna 15-21 iunie.

A doua întrebare. Sunt și cazuri de sportivi / sportive care termină contractele la sfârșitul lunii mai. Cum vedeți acestă rezolvare, în contextul prelungirii sezonului până în august?
După pauză asta de peste două luni, cred că 90% dintre jucătoare și jucători, cu niște contracte prelungite și plătite, își doresc să mai prindă o lună. Mai ales sportivii care au fost 2 luni în șomaj tehnic. Bineînțeles și după o directivă venită de sus, de a fi prelungite contractele până la sfârșitul sezonului competițional.

Ați amintit mai devreme de Liga Campionilor, vedeți posibil ca sferturile de finală să fie înlocuite cu un turneu final cu toate cele opt echipe?
Nu văd posibil. Mă gândesc în primul rând la probabilitatea să se joace cu sala goală sau cu 30-50 la sută din capacitate, cu câte un spectator din cinci în cinci scaune și din două în două rânduri. Pe de altă parte, handbalul fiind un sport de contact, este de văzut. La ora asta sunt foarte multe necunoscute. În funcție de cum se primesc niște răspunsuri certe la aceste necunoscute, atunci se poate încerca crearea unei strategii, mai aproape de partea competițională.

Gheorghe Tadici: „16 echipe în Liga Florilor înseamnă încă două centre unde există preocupare pentru handbal”

După o nouă prelungire a Stării de Urgență până în 16 mai, nu s-ar putea începe sezonul mai devreme de 1 iunie. Corect?
Undeva pe acolo, dar fiți siguri că dacă Starea de Urgență se încheie pe 15 mai, toate cluburile își vor chema sportivii pentru a începe o formă de pregătire, cel puțin din punct de vedere fizică, undeva prin 10 mai. Astfel, prin 25 mai s-ar putea da drumul la sezon, pe sistemul cu etape intermediare, miercuri – sâmbătă. Șapte etape se duc astfel foarte repede.

Deci credeți în terminarea sezonului?
Cred având în vedere acest scenariu, că din 15 mai ieșim din Starea de Urgență. Argumentele mele sunt legate strâns și de intențiile EHF, la nivel de echipe de club și la nivel de echipe naționale.

Sunt țări care se pregătesc să relaxeze măsurile de restricție, am văzut chiar că echipele de fotbal din Germania au reluat și pregătirile la începutul acestei săptămâni, este adevărat în grupuri de câte 4-5 sportivi.
La fotbal este o industrie. Să nu luăm mereu exemplul fotbalului, inclusiv în România. Fotbalul are interes pentru a lua banii de la televiziuni, fără de care sucombă o serie de cluburi, inclusiv din campionatul României. În funcție de cum aflăm niște răspunsuri, fiecare își poate face o startegie, cum începe, când începe, cu cine începe. Probleme evidente vor fi cu jucătoarele străine care sunt plecate, iar în momentul în care revin, trebuie să stea în carantina de 14 zile. Acest lucru este clar că va fi un mare impediment pentru cluburile cu mulți sportivi străini.

Un alt scenariu. În cazul în care nu se va mai putea juca în acest sezon, ați vedea Liga Națională în sezonul 2020-2021 cu 16 echipe? Asta însemnând să nu retrogradeze nimeni în acest sezon? Alte națiuni au anunțat deja astfel de măsuri.
Întotdeauna am fost pentru o arie de răspândire cât mai mare a handbalului și a performanței. 16 echipe înseamnă încă două centre unde există preocupare pentru handbal. Două echipe în plus ar conduce la încă patru etape, două intermediare în tur și două intermediare în retur.

Deci este spațiu?
Este! Un astfel de centru, dacă produce la 2 ani măcar o jucătoare de vârf pentru echipa națională de tineret sau de senioare, este absolut justificat prezența lui, inclusiv eforturile financiare.

„Toți marii manageri și președinți de cluburi trebuie să alerge și să aducă bani din privat pentru a completa contractele de mii de euro”

Cum vedeți să treacă handbalul românesc peste această criză sanitară, urmată probabil de o criză financiară?
Se resetează totul, ca în toate domeniile. Contractele se vor micșora probabil până la 50% și chiar și mai mult. Îmi exprim aceeași părere că, în România, ar trebui plafonate contractele la 2.500 de euro din banii publici. Iar toți marii manageri și președinți de cluburi, care vor să ofere contracte de 6.000 de euro, de 10.000 de euro, de 15.000 de euro sau de cât vor, trebuie să alerge și să aducă bani din privat pentru a completa. 2.500 de euro nu poate să-i câștige chiar oricine. Sigur, se va veni și se va spune că viața de sportiv e scurtă. Da, este scurtă, dar a fost scurtă și înainte. Totul a fost exagerat până la abuz din banul public și ca atare, probabil, se va intra în normalitate.

În condițiile în care sponsorii se găsesc foarte greu în România, pentru că nu există nici o Lege a Sponsorizării care să încurajeze atragerea lor, și cu plafonarea salariilor la 2.500 de euro din bani publici, asta ar însemna un exod al sportivilor din țară în străinătate. Bineînțeles, din afară ar mai veni foarte puțini jucători străini. În aceste condiții, valoarea campionatului ar scădea drastic. Nu vă temeți de acest lucru?
Este posibil să slăbească Liga Națională, dar în mod sigur echipa națională la nivel de reprezentare va avea de câștigat.

Gheorghe Tadici: „Cred că totul se resetează, inclusiv problema criteriilor de performanță pentru sportivii străini”

SORIN PANA / MEDIAFAX FOTO

Apropo de echipa națională, i-a prins bine că nu s-a mai jucat turneul preolimpic în luna martie? Atunci când vor fi reprogramate calificările, România s-ar putea baza inclusiv pe fetele de la Corona Brașov.
Este o situație identică și pentru Norvegia, spre exemplu, care a avut multe probleme de lot în această perioadă, având mai multe jucătoare accidentate. Tot timpul la nivel de echipe naționale au existat și vor fi indisponibilități din diferite motive.

Dar având în vedere posibilitatea ca mai multe jucătoare să revină, câștigă România și Norvegia și pierde Muntenegru din această situație?
Înțelesesem că și Raicevic era accidentată și probabil că n-ar fi jucat. Și ea era o piesă importantă pentru Muntenegru, atât în atac, cât și în apărare.

Pandemia de coronavirus a venit într-un moment în care discuțiile erau aprinse în privința criteriilor pentru sportivii străini, în privința limitării jucătorilor extracomunitari la masculin. Cum vedeți această problemă acum?
Cred că totul se resetează, inclusiv problema aceasta. Absolut toate lucrurile trebuie revăzute și resetate.

CITIȚI și un INTERVIU cu Adrian Vasile: „O vom avea și pe Nora Mork integrată în echipă”

CITIȚI și un INTERVIU cu George Buricea: „Mai bine riști să joci, decât să riști să te închizi”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×