Interviu Talida, îngerul din poarta României: „Am vorbit cu Dumnezeu”
Talida Tolnai a fost inima României la Campionatul European. Ea
i-a luat locul Paulei Ungureanu în poartă după ce s-a accidentat
grav și, deși poate că unii n-au văzut o soluție viabilă, portarul
cu chip de înger a fost magistral. Talida a închis poarta în
semifinala cu Suedia, având 20 de intervenții. N-au fost însă
suficiente ca România să câștige. Ieri, Toto a avut „doar” 17
intervenții și o proporție de 53%. Un procent uluitor pentru o
finală mică de Campionat European.
Toto, felicitări! Cum ai simțit jocul de pe
teren?
A fost un meci foarte greu, dar am avut o dorință imensă de a
câștiga acest joc.
Ai avut mâna bandajată. Ai mai primit și o lovitură în
față. Ai putut să joci și în astfel de condiții?
Nu mai contează ce am avut, că mai primești o minge în cap. Acum
noi trebuie doar să privim spre podiumul european. Orice sportiv
își dorește să ajungă măcar o dată în viață pe podium și să i se
pună medalia la gât.
„Paula
m-a încurajat prin telefon”
Ce îți spuneai în gând atunci când tu apărai, iar fetele nu
reușeau să bage mingea în plasă, în atac?
Eu mereu am vorbit în gând cu Dumnezeu. Îmi spuneam că nu-i nimic,
voi încerca eu să blochez și următoarea minge. Știu că Dumnezeu
mi-a păzit poarta tot meciul și că în final nu avea cum să iasă
rău.
Te-ai gândit și la Paula în timpul jocului?
Bineînțeles, iar Paula oricum are pusă medalia deoparte. Îi
mulțumesc că a fost tot timpul alături de mine și că m-a încurajat
permanent prin telefon. Am luptat și pentru ea și îi vom pune
medalia la gât când ne vom întoarce acasă.
Talida Tolnai a terminat pe
locul 3 in topul portarilor, cu un procentaj de 42%, apărând 95 de
șuturi din 227, în tot turneul
Tadici:
„Tolnai, jucătoarea numărul unu”
Gheorghe Tadici, antrenorul care a condus naționala feminină la CM
2005, unde tricolorele au luat argintul, crede că România mai poate
obține medalii în viitor. „Trebuie să încep prin a o elogia pe
Talida Tolnai. A fost jucătoarea numărul unu la acest European.
Este o generație cu care s-a muncit foarte mult, iar dacă vom fi
foarte atenți la ce se întâmplă în perioada următoare, vom mai avea
ocazia să agățăm medalii la gât. Dintre fetele de acum, câteva nu
se vor mai regăsi la Mondialul din 2011. Loturile de tineret nu au
o valoare prea ridicată, dar mai sunt vreo 8-10 jucătoare tinere
care pot să țină steagul sus în următoarele competiții”.